Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
Peste 80 de milioane de americani suferă de alergii sezoniere cauzate de polenul din aer, conform Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA. Costurile medicale asociate depășesc 3 miliarde de dolari anual, aproape jumătate din aceste costuri fiind legate de medicamentele pe bază de rețetă. Acum, cercetările arată și că polenul poate schimba vremea.
Polenul este un iritant pentru toți, în special primăvara, vara și toamna, când nivelurile de polen transportat de vânt de la copaci, ierburi și buruieni sunt la cele mai înalte cote. Prognozele precise ale nivelului de polen ar putea ajuta persoanele afectate să-și reducă expunerea, similar cu modul în care ar reacționa în zilele cu nivel ridicat de ozon.
De doi ani, cercetătorii de la Laboratorul de Sisteme Globale (GSL) al National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) dezvoltă prima prognoză de polen de acest tip din SUA. Această prognoză poate anticipa atât impactul vremii asupra concentrațiilor de polen, cât și modul în care polenul poate schimba vremea.
Modelul experimental generează prognoze de polen începând din vara anului 2022 și funcționează similar cu prognozele comerciale de polen, potrivit NOAA.
De ce este necesară o prognoză a polenului?
„Polenul și alergiile asociate acestuia sunt componente importante ale vieții de zi cu zi. Cu predicții în timp real ale polenului și a direcției în care este transportat, oamenii își pot ajusta activitățile în aer liber, medicamentele și pot lua măsuri de precauție pentru a-și asigura starea de bine”, a spus cercetătorul Jordan Schnell, cercetător CIRES la GSL.
Prognoza de polen este un modul în sistemul experimental de prognoză meteo și chimie atmosferică Rapid-Refresh Chemistry (RAP-Chem). RAP-Chem este un sistem de prognoză de ultimă generație care simulează chimia gazelor și aerosolilor și transportul acestora. O dată pe zi, modelul produce o prognoză pe 48 de ore pentru ozon, fum, praf și alți parametri legați de calitatea aerului și chimia atmosferică, inclusiv polen.
Nu doar vremea influențează nivelul de polen, ci și polenul poate schimba vremea
RAP-Chem simulează influența vremii asupra concentrațiilor de polen, cum ar fi variațiile zilnice în emisiile de polen și abundența acestuia în aer. Polenul este emis în timpul zilei, fiind impulsionat în principal de vânturile simulate de model. Noaptea, emisiile se opresc și concentrațiile de polen scad pe măsură ce particulele se depun pe sol.
Ploaia tinde, de asemenea, să curețe aerul și să reducă numărul de particule de polen, deși curenții de aer rece creați de furtuni pot concentra particulele de polen, agravând simptomele de ochi iritați sau astm. Umiditatea și chiar fulgerele pot fragmenta particulele de polen în bucăți mai mici, făcându-le mai ușor de inhalat și modificând capacitatea lor de a influența vremea.
Spre deosebire de alte modele, RAP-Chem ia în considerare și influența pe care polenul, praful și fumul o au asupra vremii. Particulele de polen, asemenea altor particule suspendate, pot împrăștia lumina solară, pot servi drept nuclee pentru formarea norilor și pot influența temperatura, vizibilitatea și precipitațiile.
Cercetătorii de la NOAA colaborează acum cu entități din domeniul sănătății publice, precum CDC, pentru a vedea dacă există o corelație între prognozele anterioare de polen ridicat RAP-Chem și pacienții care caută ajutor pentru alergii. Acest lucru va ajuta la validarea modelului de prognoză, un pas necesar pe calea către a deveni un produs oficial de prognoză.
Vă recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Cât aur a fost găsit până acum pe Pământ?
Seceta record din pădurea amazoniană, cauzată de schimbările climatice
Iată cum schimbările climatice influențează migrația păsărilor