Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Un lanț muntos subacvatic din apropierea insulei Rapa Nui, cunoscută și sub numele de Insula Paștelui, găzduiește o „varietate uimitoare” de specii de adâncime, cel puțin 50 dintre acestea fiind creaturi nemaivăzute pentru știință, relatează cercetătorii.
La aproximativ 800-1.200 de metri sub valurile din Pacificul de sud-est, cercetătorii aflați într-o expediție a Institutului Schmidt Ocean (SUA) au observat cel mai adânc animal dependent de fotosinteză descoperit vreodată, un coral Leptoseris, deja cunoscut științific.
Alte priveliști uimitoare au inclus o creatură asemănătoare unei meduze cunoscută sub numele de „monstru zburător de spaghete” (Bathyphysa conifera) și un pește-dragon de adâncime luminescent din familia Stomiidae. Ambele creaturi, împreună cu peste 100 de alte specii, au fost descrise anterior de către oamenii de știință, dar nu fuseseră observate niciodată în această regiune înainte. Alte 50 de exemplare, care nu au fost încă analizate, sunt considerate a fi creaturi nemaivăzute de știință până acum.
Expediția i-a urmat unei alte călătorii de cercetare a Institutului Schmidt Ocean din ianuarie, care a descoperit mai mult de 100 de specii suspectate a fi noi și un munte subacvatic gigantic în largul coastei Chile.
Creaturi nemaivăzute, dezvăluite în munții subacvatici din Pacific
„Habitatele și comunitățile de animale uimitoare pe care le-am dezvăluit în timpul acestor două expediții constituie un exemplu dramatic de cât de puțin știm despre această zonă îndepărtată”, a declarat Javier Sellanes, profesor de biologie marină la Universitatea Catolică din Nord (Chile), care a condus ambele expediții.
În timp ce expediția din ianuarie s-a concentrat în principal pe crestele Nazca și Juan Fernández, noua călătorie a documentat viața marină de-a lungul crestei Salas y Gómez, un lanț muntos subacvatic care se întinde pe o distanță de 1.600 de kilometri de la creasta Nazca până la Rapa Nui, relatează Live Science.
Sellanes și colegii săi au străbătut creasta timp de 40 de zile în februarie și martie la bordul navei de cercetare Falkor a Institutului Schmidt Ocean. În timpul expediției, echipa a examinat 10 vârfuri, care sunt munți subacvatici ce se înalță cel puțin 1.000 de metri deasupra fundului marin înconjurător. Șase dintre acestea nu fuseseră documentate anterior de cercetările științifice, iar fiecare munte submarin găzduia un ecosistem unic, conform unui comunicat.
Expediții de mare importanță
„Observarea ecosistemelor distincte pe vârfuri individuale subliniază importanța protejării întregii creste, nu doar a câtorva vârfuri. Sperăm că datele colectate din această expediție vor ajuta la stabilirea de noi arii marine protejate”, a spus Erin E. Easton, profesoară asistentă de științe marine la Universitatea Texas Rio Grande Valley (SUA) și cercetător-șef la Institutul Schmidt Ocean.
Oamenii de știință au explorat apele din jurul Rapa Nui cu ajutorul membrilor comunității locale.
„Importanța participării la o expediție științifică oceanografică pentru Rapa Nui constă în oportunitatea de a cunoaște și înțelege mai bine mediul marin din jurul insulei. Resursele naturale, speciile marine necunoscute și fenomenele climatice care influențează direct comunitatea pot fi descoperite prin cercetare și explorare”, a declarat Marcela Hey Aravena, membră a Consiliului Mării Rapa Nui și observatoare la Institutul Schmidt Ocean.
Vă recomandăm să citiți și:
Mai mic de atât nu se poate! Iată broasca ce sfidează dimensiunile vertebratelor
Cinci specii noi de vipere cu gene, descoperite în Columbia și Ecuador