Home » Natură » Oamenii de știință au identificat cauza principală pentru criza climatică

Oamenii de știință au identificat cauza principală pentru criza climatică

Oamenii de știință au identificat cauza principală pentru criza climatică
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 26.01.2024

Record de căldură, record de emisii, record de consum de combustibili fosili:  la o lună de la summitul Cop28, lumea este mai departe ca niciodată de atingerea obiectivelor climatice adoptate la nivel colectiv.

Potrivit unor cercetări recente, la baza tuturor acestor probleme se află, de fapt, „criza comportamentului” uman, un termen inventat de o echipă interdisciplinară de oameni de știință.

„Ne-am proiectat social pe noi înșine în același mod în care am geoinginerit planeta. Trebuie să devenim conștienți de modul în care suntem manipulați”, spune Joseph Merz, autorul principal al unei noi lucrări care subliniază că dezastrul climatic este cauzat de exploatarea exagerările comportamentului uman.

Criza comportamentului uman, la baza problemelor climatice

Merz și colegii săi consideră că majoritatea „soluțiilor” climatice propuse până în prezent se referă mai degrabă la simptome decât la cauza principală a crizei. Acest lucru, spun ei, duce la creșterea nivelului celor trei „pârghii” ale depășirii: consumul, deșeurile și populația. Aceștia mai susțin că, dacă nu se reduce cererea de resurse, multe alte inovații gândite și implementate nu sunt decât un plasture temporar.

„Putem să ne ocupăm de schimbările climatice și să agravăm depășirea. Amprenta materială a energiei regenerabile este periculos de puțin discutată. Aceste ferme energetice trebuie reconstruite la fiecare câteva decenii – ele nu vor rezolva problema mai mare decât dacă abordăm problema cererii”, mai punctează Joseph Merz, potrivit The Guardian.

De ce nu se omul nu și-a schimbat comportamentul?

Concret, „supraexploatarea” sau „depășirea” se referă la numărul de „Pământuri” pe care societatea umană le consumă pentru a se susține – sau crește – pe sine. În prezent, omenirea ar avea nevoie de 1,7 Pământuri pentru a menține consumul de resurse la un nivel pe care biocapacitatea planetei îl poate regenera. În timp ce discuțiile despre climă se axează adesea pe emisiile de carbon, o atenție deosebită acordată acestei depășiri evidențiază utilizarea materialelor, producția de deșeuri și dezvoltarea societății umane – toate acestea afectând biosfera Pământului.

„În esență, depășirea este o criză a comportamentului uman. De zeci de ani le spunem oamenilor să își schimbe comportamentul, fără să le spunem: Schimbați-vă comportamentul. Am spus fiți mai ecologici sau zburați mai puțin, dar, între timp, toate lucrurile care determină comportamentul au împins în direcția opusă. Toate aceste indicii subtile și nu atât de subtile au împins, literalmente, în direcția opusă – și noi ne întrebam de ce nu se schimbă nimic”, mai spune specialistul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Acordul climatic COP28, criticat de activiști: Țările dezvoltate au obținut ce și-au dorit

„Floarea Domnului” dispare din cauza schimbărilor climatice

Ce insule vor ajunge de nelocuit din cauza schimbărilor climatice?

Urșii polari nu își vor mai putea hrăni puii, pe măsură ce schimbările climatice topesc gheața marină

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii