Care este animalul cel mai bun vânător? Dar cel mai nepriceput?

Regatul animal este plin de prădători și de pradă, iar unii prădători sunt ucigași extraordinari. Dar există multe moduri de a prinde hrană și multe modalități de a defini animalul cel mai bun vânător.

Care este animalul cel mai bun vânător? Acesta este un aspect aparent complex, potrivit lui Mark Belk, ecologist evolutiv la Brigham Young University (SUA).

„Există atât de multă ecologie interesantă și biologie evolutivă legate de această întrebare simplă. Se pare că prădarea este adezivul care leagă totul împreună, astfel energia trece prin ecosisteme”, a spus el pentru Live Science.

Care este animalul cel mai bun vânător?

Cel mai evident mod de a aborda întrebarea privind priceperea la vânătoare este să se ia în considerare rata de capturare a prăzii, adică de câte ori reușește un animal să prindă o masă dintre toate încercările sale.

După această măsurătoare, cele mai de succes specii nu sunt cele cu care asociem cel mai mult vânătoarea, cum ar fi leii, tigrii, lupii și alți prădători mari. Lei au o vânătoare de succes în aproximativ 30% din cazuri, în timp ce tigrii au succes doar în aproximativ 10% din cazuri.

În schimb, relativ neglijata libelulă deține titlul de animalul cel mai bun vânător. Libelulele și rudele lor Asilidae, au o rată de capturare de până la 97% și pot consuma sute de țânțari pe zi.

Succesul lor provine, în parte, de la vederea lor extraordinară. Libelulele și rudele lor au ochi compuși care le oferă o vedere aproape de 360 de grade, iar creierii lor sunt capabili să proceseze informații senzoriale extrem de rapid, permițându-le să prevadă mișcările prăzii. Și pentru că își pot mișca aripile anterioare și posterioare independent, libelulele sunt zburătoare pricepute și pot chiar zbura cu spatele.

Alte animale pricepute la vânătoare

Dar există și alte definiții ale succesului la vânătoare, a spus Belk. De obicei, vânătorii se împart în două tabere: animale care urmăresc și atacă activ prada și animale care așteaptă, bazându-se pe răbdare pentru a obține o masă. În termeni de eficiență pură, ceva precum un șarpe mare ar merita coroana, a spus Belk.

„Un șarpe mare poate sta într-un singur loc și aștepta și aștepta și aștepta și aștepta. Și în cele din urmă, atunci când trece prada potrivită, o va prinde și o va ucide. Pentru acești șerpi mari, asta s-ar putea întâmpla doar de două sau de trei ori pe an”, a spus Belk.

O altă abordare a acestei întrebări ar putea să ia în considerare adaptabilitatea ca măsură a abilităților. Jason Fisher, biolog la University of Victoria (Canada), a spus că, în acest sens, coioții sunt probabil câștigătorii, deoarece sunt capabili să vâneze singuri sau în grup și să se hrănească cu orice, de la viței până la șoareci.

Flexibilitatea lor i-a ajutat să prospere în cele mai multe habitate, inclusiv în orașe. „Înțelegerea resurselor disponibile și exploatarea lor sunt cele care definesc un prădător uimitor”, a spus Fisher, adăugând că coioții excelază în „folosirea a ceea ce este la îndemână”.

Care este animalul cel mai bun vânător și care este cel mai ciudat?

În caz contrar, unele specii sunt atât de inovatoare încât este greu să nu le consideri câștigătoare. Peștii-arcași (Toxotes jaculatrix), o specie de pești tropicali nativi din mangrovele din Asia de Sud-Est, pot evalua de sub apă distanța dintre ei și o insectă așezată pe o frunză de deasupra apei și o pot doborî cu un jet de apă bine direcționat. Pe distanțe de 65 de centimetri sau mai puțin, precizia lor este aproape de 100%.

Caracatițele au avut, de asemenea, succes la vânătoare în afara elementului lor natural: pe lângă folosirea celebrelor lor camuflaje, aceste cefalopode se pot deplasa pe uscat pentru perioade scurte în căutarea prăzii.

Și care este cel mai slab vânător? Fisher a spus că, într-un fel, aceasta este o întrebare la care este și mai dificil să răspunzi. Fiecare specie care vânează este, prin definiție, de succes, deoarece poate să se mențină ca populație. Dar în termeni de ciudățenie pură, Fisher a spus că votul său merge la gluton, care este considerat vânător, dar depinde de necrofagie în timpul perioadelor cu resurse alimentare limitate.

„Sunt atât de ciudat formați și strategia lor este bizară”, a spus Fisher, explicând că glutonii vânează așezându-se în fața prăzii și speriind-o cu țipete și alte zgomote puternice. „Practic spun: ‘Dacă funcționează, e bine, iar dacă nu, am avut ghinion’”, a spus el.

Vă recomandăm să citiți și:

Analizele ADN au arătat că un pește declarat dispărut de fapt trăiește bine-mersi

Nimeni nu știe cum o specie de broaște reușește să producă o substanță psihedelică

Veste tristă: broaștele sunt pe cale de dispariție

Cuplurile de păsări marine cu personalități similare sunt părinți mai buni