Panouri solare versus împădurire: care strategie combate mai eficient încălzirea globală?
Panourile fotovoltaice s-au dovedit a fi mai eficiente decât împădurirea în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice globale – cel puțin aceasta este concluzia unui studiu recent.
În timp ce pădurile captează carbonul pentru a diminua impactul schimbărilor climatice, energia fotovoltaică reduce dependența de combustibilii fosili. Cu toate acestea, ambele abordări cresc încărcătura termică globală din cauza suprafețelor de teren mai întunecate, care absorb mai multă căldură.
Rafael Stern, Jonathan Muller și colegii lor au analizat care dintre utilizările terenurilor – copaci sau panouri solare – compensează mai repede căldura crescută pe care o produc din cauza întunecării suprafeței.
Analiza decisivă: panourile solare versus copacii
Autorii au măsurat albedo-ul (mărimea care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp) suprafeței la un câmp solar dintr-o regiune hiperaridă din valea Arava din Israel.
Datele privind împădurirea au fost măsurate la o stație de cercetare din pădurea Yatir, situată la marginea nordică a deșertului Negev (Israel). Autorii au folosit aceste date pentru a calcula timpul de echilibru necesar pentru a echilibra forțarea radiativă pozitivă datorată reducerii albedo-ului și forțarea radiativă negativă datorată suprimării emisiilor de carbon prin generarea de energie fotovoltaică sau prin captarea carbonului de către păduri, potrivit SciTechDaily.
Panourile voltaice câștigă „bătălia”
În urma analizelor, echipa de cercetare a aflat că pe terenurile semiaride, câmpurile fotovoltaice ating pragul de rentabilitate și încep să produci beneficii: ele încep să atenueze efectele schimbărilor climatice după aproximativ 2,5 ani. Poate părea o durată de timp îndelungată, dar ritmul este de peste cincizeci de ori mai rapid decât împădurirea. În cazul terenurilor cu umiditate, diferența nu este atât de mare, dar panourile solare continuă, totuși, să aibă un avantaj.
Autorii notează că pădurile oferă multe beneficii dincolo de atenuarea schimbărilor climatice, inclusiv servicii ecosistemice, de reglementare a climei și sociale.
Vă mai recomandăm să citiți și:
China va domina lanțul de aprovizionare cu energie solară până în 2026
O metodă inovatoare de sinteză îmbunătățește stabilitatea celulelor solare
O explozie solară masivă a găurit câmpul magnetic al Pământului și a provocat aurore roșii