Atunci când gheața marină se topește, urșii polari trebuie să se deplaseze pe uscat timp de câteva luni, fără acces la hrană. Această perioadă de post este dificilă pentru toți urșii, dar mai ales pentru mamele ursoaice polare care alăptează puii.
O nouă cercetare, publicată în Marine Ecology Progress Series, a constatat că lactația urșilor polari este afectată negativ de creșterea timpului petrecut pe uscat atunci când se topește gheața marină.
Lactația afectată a jucat probabil un rol în declinul recent al mai multor populații de urși polari. Această cercetare indică, de asemenea, modul în care familiile de urși polari ar putea fi afectate în viitor de pierderea continuă a gheții marine cauzată de încălzirea climei.
În timp ce gheața de mare poate părea un ecosistem vast și poate vacant, apele înghețate ale Arcticii oferă o platformă esențială pentru ca urșii polari să vâneze foci bogate în energie.
Gheața de mare este un mediu dinamic, care poate varia în timp și în diferite regiuni ale Arcticii. Urșii polari din zona de vest a Golfului Hudson din Canada au parte de gheață de mare sezonieră, care se topește în lunile mai calde de vară, obligând urșii polari să se deplaseze pe uscat până când temperaturile mai scăzute din timpul iernii determină reînghețarea gheții de mare.
În timp ce se află pe uscat, oportunitățile de vânătoare sunt rare, iar urșii polari își petrec, în general, timpul în stare de post. Urșii polari se bazează pe imensele lor rezerve de grăsime corporală pentru a se alimenta în aceste luni mai slabe, unii indivizi măsurând aproape 50% grăsime corporală atunci când ajung pe uscat la începutul verii.
În timp ce se află pe uscat, urșii polari pot pierde în jur de un kilogram de masă corporală pe zi, astfel încât, pentru a ajunge la sfârșitul sezonului fără gheață, trebuie să își gestioneze cu atenție energia. Pentru majoritatea urșilor polari, acest lucru înseamnă reducerea nivelului de activitate și conservarea energiei până la revenirea gheții marine și reluarea vânătorii de foci.
De asemenea, femelele cu pui trebuie să ia în considerare și povara suplimentară a alăptării. Urșii polari produc lapte cu un conținut energetic ridicat – cu până la 35% grăsime. Acest lapte bogat în grăsimi le permite puilor să crească rapid, crescând de la doar 600 de grame la naștere la peste 100 de kilograme în momentul în care au aproximativ doi ani și jumătate și își părăsesc mamele pentru a deveni independenți.
În timpul perioadei de post de pe uscat, mamele ursoaice polare se confruntă cu un compromis dificil: să nu mai alăpteze și să riște sănătatea puilor în creștere sau să continue să alăpteze și să își riște propria supraviețuire pe măsură ce rezervele sale de energie se epuizează.
Deși lactația este importantă atât pentru mame, cât și pentru pui, studiile privind lactația urșilor polari sunt relativ rare.
Pentru a înțelege mai bine modul în care femelele își gestionează investiția în lactație, echipa de cercetare a revizuit un set de date de mostre de lapte de urs polar colectate la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 de la urși polari aflați pe uscat în timpul perioadei fără gheață.
Astfel, s-a constatat că, de fapt, conținutul energetic al laptelui lor a scăzut cu cât existau mai multe zile petrecute pe uscat. Unii urși au încetat să mai producă lapte în totalitate. Atât conținutul energetic al laptelui, cât și probabilitatea de lactație au fost legate în mod negativ de condiția corporală a mamei, ceea ce înseamnă că femelele cu o condiție corporală precară au trebuit să acorde prioritate propriilor nevoi energetice în detrimentul puilor lor, scrie IFLScience.
După aproximativ trei luni pe uscat, probabilitatea ca o femelă cu pui să alăpteze era de 53%. Această probabilitate a scăzut la 35 % în cazul unei femele cu pui de un an.
Un urs polar cu mesajul ”T-34” scris pe corp i-a alarmat pe cercetătorii ruşi
A fost ucis de un urs polar în timp ce încerca să-şi salveze fiica