Au fost găsite microplastice într-o peșteră izolată timp de 30 de ani
Au fost găsite microplastice într-o peșteră izolată care a fost închisă pentru vizitatori timp de 30 de ani.
Acestea au fost concluziile a două noi studii, care au folosit izolarea ermetică a peșterii ca pe o modalitate de a măsura cât de departe au pătruns microplasticele în mediul înconjurător și, mai precis, în sistemele de apă subterană.
Unul dintre studii a fost publicat în Water Research. Cel de-al doilea a fost publicat în Science of the Total Environment.
Cum au ajuns microplastice într-o peșteră izolată?
„O mulțime de cercetări s-au concentrat asupra apelor de suprafață”, a declarat Elizabeth Hasenmueller, geochimistă și directoare asociată a Institutului WATER de la Universitatea Saint Louis (SUA), autoare a ambelor studii.
„Cu toate acestea, una dintre cele mai puțin studiate zone din acest domeniu se referă la ceea ce se întâmplă sub suprafață în ceea ce privește contaminarea cu microplastic”, continuă ea.
Oamenii de știință continuă să găsească noi locuri în care ajung aceste mici cioburi de deșeuri de plastic (de cel mult 5 milimetri) și niciunul dintre ele nu este liniștitor. Studii notabile recente le-au descoperit peste tot, de la nori poluanți până la interiorul inimii umane. Iar acum au fost găsite microplastice într-o peșteră izolată.
Locația selectată de cercetători este Cliff Cave, situată în Missouri și, deși a fost închisă pentru public din 1993, este situată în apropierea unei zone rezidențiale. Ca atare, nu este total despărțită de civilizație, dar servește ca un bun studiu de caz asupra modului în care așezările umane influențează ecosistemele din apropiere.
De la ce provin microplasticele?
Cercetătorii au descoperit că microplasticele se acumulau în cele mai mari concentrații la gura peșterii și apoi erau împinse mai departe de apa care curgea în ea. Mai mult, ei au stabilit că microplasticele erau de 100 de ori mai concentrate în sedimentul peșterii decât în apă.
„99% dintre resturile de microplastice pe care le-am găsit în peșteră au fost depozitate în sediment; doar o parte foarte mică din plastic se afla în apă”, a spus Hasenmueller.
Acest lucru sugerează că apa depune microplasticele în sediment, unde sunt stocate pe termen lung (decenii sau chiar mai mult), chiar și după ce apa se retrage, au concluzionat cercetătorii, adăugând că particulele din aer s-ar putea depune și ele în sedimentul peșterii.
Societatea să renunțe la îmbrăcămintea sintetică
Hasenmueller spune că aceste particule de plastic care contaminează peșterile s-ar putea infiltra în apele subterane, pe care oamenii le folosesc pentru băut. Dincolo de asta, microplasticele amenință și să perturbe habitatele liliecilor și ale amfibienilor care locuiesc în peșteri.
Având în vedere cât de omniprezente sunt plasticele, va fi o tendință dificil de inversat. O soluție, potrivit lui Hasenmueller, este ca societatea în ansamblu să renunțe la îmbrăcămintea sintetică.
„O mare parte din resturile pe care le-am găsit în această peșteră erau fibre sintetice din textile”, a spus ea.
Vă recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Care e cea mai lungă plajă din lume?
Oamenii „mutilează arborele vieții” de pe Pământ și creează „o gaură uriașă” în evoluție
Pelinul dulce, planta venerată de chinezi de peste 2.000 de ani cu potențial anti-cancer
Râurile se încălzesc și pierd oxigen mai rapid decât oceanele, au descoperit cercetătorii