Un nou arbore genealogic arată că amfibienii au evoluat cu zeci de milioane de ani mai târziu
Cercetătorii, printre care Jeff Streicher, curator principal în departamentul Amfibieni și Reptile la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, au dezvăluit cel mai extins arbore evolutiv de broaște (amfibieni anura) de până acum. Această filogenie cuprinzătoare, bazată pe sute de markeri genetici și pe 5.242 de specii de broaște, ar putea schimba tot ce știm despre evoluția amfibienilor.
Studiul este publicat în Molecular Phylogenetics and Evolution.
Noua cercetare a schimbat data posibilă de începere pentru evoluția amfibienilor. Potrivit lui Jeff Streicher, autorul principal al lucrării, „anterior se credea că grupul a început să se împartă în miile de specii pe care le vedem astăzi în urmă cu aproximativ 210 sau 220 de milioane de ani. Noua noastră analiză sugerează, în schimb, că acest lucru s-ar fi întâmpla în urmă cu 180 de milioane de ani. Constatarea că broaștele sunt mai tinere înseamnă că acestea s-au diversificat în mii de specii mai rapid decât se credea înainte”.
Broaștele, cu istoriile lor naturale diverse, au fost întotdeauna un subiect de fascinație atât pentru biologi, cât și pentru pasionații de natură. Cu toate acestea, încercările anterioare de a crea filogenii cuprinzătoare pentru aceste creaturi au fost limitate de tipurile de date genetice utilizate.
Evoluția amfibienilor, explicată mai bine de un nou arbore genealogic
În acest studiu, cercetătorii au abordat aceste limitări prin dezvoltarea unui arbore genealogic expansiv care a combinat date genetice din studii filogenomice cu sute de markeri genetici care au inclus doar câteva specii cu date din sute de studii la scară mică despre broaște, care uneori foloseau doar unul sau doi markeri, dar au inclus colectiv mii de specii. Această abordare le-a permis să includă 5.242 de specii de broaște, reprezentând o creștere remarcabilă de 71% față de arborii genealogici anteriori.
„Arborii filogenetici sunt punctul de plecare pentru majoritatea studiilor care privesc un anumit grup de animale, deci este esențial ca aceștia să fie cât mai preciși și detaliați posibil”, spune Jeff Streicher.
„Aici nu numai că am crescut datele pe care se bazează arborele filogenetic al broaștei, dar am dezvoltat și un nou software pentru a ajuta la îmbunătățirea acestor date”, a adăugat Dan Portik, autor principal.
Cercetătorii au dezvoltat un software pentru a facilita compararea genelor care dezvoltă diferențe mari între specii, subliniază Phys.org.
Abordarea poate fi folosită pentru orice organisme
„Studiile anterioare se temeau să combine seturi de date filogenomice cu sute de markeri cu date din multe studii mai mici, cu mai puțini markeri. Am arătat că acest lucru nu este doar posibil, dar duce și la un arbore îmbunătățit la nivel de familie care poate include mii de specii. Aceeași abordare i-ar putea fi aplicată oricărui grup de organisme”, spune John J. Wiens, autor principal și profesor la Universitatea din Arizona (SUA).
Studiul reprezintă un salt înainte semnificativ în înțelegerea evoluției broaștei și oferă o resursă valoroasă pentru cercetători, dar și noi căi pentru studiul amfibienilor anura. Pe măsură ce comunitatea științifică continuă să exploreze și să-și extindă cunoștințele despre aceste creaturi remarcabile, această filogenie cuprinzătoare servește drept fundație pentru descoperirile viitoare.
Vă recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. De unde vin albinele?
176 de specii de păsări își fac cuiburi din materiale create de om
O păstaie otrăvitoare ar putea rezolva problema foametei din regiunile secetoase