Un pește cu dinții ca de om, descoperit în iazul din spatele unei case din SUA
Nu mai miră pe nimeni faptul că peștii au dinți, mai ales că am auzit cu toții de piranha încă de când eram copii.
Mirarea vine, însă, când sunt identificați pești cu dinți care seamănă cu dantura omului.
Peștii pacu (Colossoma macropomum, originar din America de Sud tropicală) cu dinții asemenea unui om au mai fost identificați și, desigur, au devenit vedete în presa locală.
Cel mai recent exemplar de pacu, găsit de un puști de 11 ani
Cel mai recent astfel de exemplar a fost găsit în Oklahoma (SUA) de un băiețel în vârstă de 11 ani, pe nume Charlie. El a făcut descoperirea în iazul din spatele casei lui.
„El striga: Doamne, nu-mi vine să cred, mamă! Faptul că avem un iaz în apropiere ne-a obișnuit să prindem pești precum biban sau somn. Adică nimic cu dinți ca de om”, a spus mama lui Charlie, potrivit IFLScience.
Dacă vă întrebați ce caută în Oklahoma acel exemplar găsit de Charlie, cel mai probabil, el a fost într-un acvariu într-o casă, iar apoi a crescut prea mare pentru proprietari. Astfel, el a ajuns în iaz. Iar peștele poate crește cât Charlie de mare, deoarece pacu poate atinge dimensiuni gigantice (peste 1 metru) și poate cântări chiar și 20 de kilograme.
Pacu, „peștele cu dinții ca de om mușcă bărbații de testicule”
Pacu se referă la un grup de pești de apă dulce care provin din America de Sud. Ei sunt înrudiți cu piranha și au dinți la fel de mari, însă modul în care este dispusă dantura lor este cel puțin amuzantă.
Deși am putea crede că pacu este periculos, având în vedere dantura lui fioroasă, se pare că este complet inofensiv. Acest peste se hrănește doar cu plante.
Totuși, specia a dobândit reputația de pește ce mușcă testiculele bărbaților. Reputația vine în urma unui episod izolat, petrecut în 2002, atunci când un înotător a fost mușcat de testicule de un pacu în Papua Noua Guinee.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cum ajută peștii la găsirea zăcămintelor de aur din Noua Zeelandă?
Test de cultură generală. De ce nu fac peștii implozie în adâncuri?
Excrementele peștilor mâncători de corali pot acționa ca „probiotice” pentru recife
Un parc național din Bolivia conține peste 330 de specii de pești, dintre care 35 sunt noi