Cel mai înalt munte din lume nu este Everestul
Înălțimea amețitoare a vârfului Everest, de 8.849 de metri, a făcut ca Muntele Himalaya să fie considerat cel mai înalt din lume.
Totuși, se pare că nu este așa. Dacă măsurăm muntele de la bază la vârf, apoi distanța de la ecuator, putem spune că Everestul a fost depășit de doi alți pretendenți la acest titlu.
Everestul este cel mai mare munte deasupra nivelului mării, însă există numeroși alți parametri folosiți pentru a calcula înălțimea unui munte.
Baza muntelui din Hawaii, trecută cu vederea
În vreme ce Everestul deține titlul de cel mai înalt deasupra nivelului mării, Mauna Kea din Hawaii are cele mai mari măsurători de la bază la vârf. În orice caz, pentru că Pământul este puțin mai gros la ecuator, Muntele Chimborazo din Ecuador (țară din America de Sud, capitala la Quito) este cel mai înalt, dacă este măsurat din centrul planetei.
Muntele Mauna Kea (Muntele Alb) este, de fapt, un vulcan în stare latentă, care a erupt în urmă cu 4.500 de ani și are o înălțime de 4.205 metri peste nivelul mării. Chiar dacă înălțimea lui pălește în fața Everestului, baza muntelui din Hawaii este trecută cu vederea, lucru care nu îl ajută la măsurători. Mergând în adâncul Oceanului Pacific, dacă Mauna Kea este măsurat obține înălțimea de 10.210, peste Everest, potrivit IFLScience.
Chimborazo are cel mai îndepărtat vârf de centrul Pământului
La rândul lui, Muntele Chimborazo este un vulcan inactiv acoperit aproape în permanență de zăpadă. Chiar dacă nu este cel mai înalt munte din categoria sa, Chimborazo din America de Sud se află într-un loc unic în lume: exact pe cea mai groasă porțiune a Pământului, ceea face ca vârful să fie cel mai îndepărtat de centrul planetei.
Vârful peste nivelul mării măsoară o înălțime de 2.539 de metri, cu mult sub Everest, poziția sa arată că se află la încă peste 2.000 de metri distanță de centrul Pământului.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un alpinist american a obținut „tripla coroană” din regiunea Muntelui Everest
Un șerpaș a devenit a doua persoană din lume care a escaladat Everestul de 26 de ori
Oamenii au lăsat o „amprentă înghețată” de microbi pe Muntele Everest
Cea mai morocănoasă pisică din lume trăiește pe Muntele Everest