Val de critici pentru ferma de caracatițe. De ce nu este etică activitatea?
Planurile cu privire la prima fermă comercială de caracatițe din lume sunt tot mai avansate însă, în paralel, studiile de specialitate arată noi informații despre aceste vietăți acvatice inteligente și capabile de emoție.
În aceste condiții, oamenii de știință se întreabă dacă proiectul fermei ar putea fi dus la capăt fără îndoieli din punct de vedere moral.
Viziunea companiei din Spania care a pus la bază această fermă de caracatițe este de a furniza până la 3.000 de tone de carne de caracatiță anual, care ar proveni în urma uciderii a aproximativ 1 milion de exemplare.
Obiectivul fermei: 1 milion de caracatițe ucise anual pentru tone de carne
Opinia publică a aflat de acest lucru abia în anul 2021, atunci când au fost înaintate documentațiile pentru aprobările necesare. Din acel moment, mesajele lansate vizează faptul că aceste animale inteligente sunt nepotrivite pentru acvacultură, potrivit The Guardian.
„Din punct de vedere științific, acest proiect este o piatră de temelie. Dar adevărul este că starea de spirit generală în această privință este mai ostilă decât ne așteptam”, a spus Roberto Romero Perez, biologic marin.
Din cauza stresului, caracatițele își pot mânca propriile brațe
Protestatarii și academicienii din mai multe state s-au mobilizat și au explicat că a crește într-o fermă astfel de vietăți cunoscute pentru curiozitatea și emoția de care dau dovadă reprezintă o activitate neetică și nesustenabilă.
„Noi nu dezbatem dacă ar trebui să mâncăm sau nu caracatiță, ci suntem în momentul în care ar trebui să decidem dacă trebuie sau nu să plasăm caracatița în producția de masă. Avem nevoie să facem asta? Vorbim, de fapt, despre un bun de lux, nu este necesar supraviețuirii”, a spus Jennifer Jaquet, profesor de științe de la Universitatea din Miami.
Mai trebuie avut în vedere și faptul că, atunci când se află în spații limitate, caracatițele pot deveni agresive sau teritoriale.
„În cei 15 ani de experiență, nu am întâlnit un stabiliment cu caracatițe puse laolaltă fără incidente agresive sau fără evadări. Canibalismul apare adesea atunci când caracatițele sunt în același spațiu. Stresul survenit din cauza aglomerării sau condițiile deloc ideale pot duce și la auto-canibalism – caracatițele își mănâncă propriile brațe”, a explicat Alex Schnell un specialist comportamental.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Caracatițele continuă să uimească! Își modifică ARN-ul la contactul cu frigul
Chiar și caracatițele au coșmaruri! Imagini inedite surprinse într-un acvariu
Creierul caracatițelor funcționează după modele nemaivăzute până acum
O caracatiță de 4 milioane de ani din Antarctica ne poate spune cât de mult va crește nivelul mării