Chiar și păsările colibri preferă puțin alcool. Ce arată un nou studiu?
Păsările colibri sunt atrase de apa cu zahăr care conține până la 1% alcool în volum, găsind-o la fel de atrăgătoare precum apa simplă cu zahăr, au constatat cercetătorii de la Universitatea Berkeley din California, SUA. Aceștia au vrut să afle care este efectul concentrației de alcool din nectar asupra speciei.
Profesorul de biologie integrativă de la Universitatea din California, Robert Dudley, a ridicat întrebări cu privire la rolul alcoolului în dieta păsărilor colibri și efectele acestuia asupra comportamentului lor. Studiul, publicat în revista Royal Society Open Science, oferă informații despre lumea fascinantă a păsărilor colibri și despre relația lor cu alcoolul.
„80% din masa corporală a păsărilor colibri într-o zi este constituită de nectar. Cea mai mare parte este apă, iar restul zahăr”, a declarat Dudley, conform Interesting Engineering.
Păsările colibri, atrase de apa cu zahăr ce conține 1% alcool
Echipa de cercetare a încercat să determine cantitatea de alcool pe care păsările colibri o consumă zilnic și dacă sunt atrase sau nu de acesta. Cercetătorii au efectuat experimente folosind masculi de colibri Anna (Calypte anna), o specie ce poate fi găsită în Bay Area – o arie geografie din împrejurul orașului San Francisco – pe tot parcursul anului.
Rezultatele au dezvăluit că păsările colibri sunt atrase de apa cu zahăr ce conține până la 1% alcool în volum, găsind-o la fel de atrăgătoare precum apa simplă cu zahăr. Totuși, ceea ce a fost mai interesant a fost faptul că păsările și-au redus consumul la jumătate atunci când conținutul de alcool a ajuns la 2%.
„Ele consumă aceeași cantitate totală de etanol, reducând doar volumul soluției ingerate de 2%. Așa că a fost foarte interesant. Acesta a fost un fel de efect de prag și ne-a sugerat că, indiferent de ceea ce există în lumea reală, probabil că nu depășește 1,5%”, a explicat Dudley.
De ce nu are alcoolul un efect vizibil asupra păsărilor colibri?
Contrar a ceea ce ar putea crede unii, păsările colibri nu se intoxică consumând nectarul îmbibat cu alcool. Cercetătorii au descoperit că păsările colibri metabolizează și ard rapid alcoolul și zaharurile, împiedicând orice efect vizibil.
„Ele ard alcoolul și îl metabolizează atât de repede. La fel și cu zaharurile. Așa că, probabil, nu văd niciun efect real. Nu se îmbată” în adevăratul sens al cuvântului, a remarcat Dudley.
Această cercetare face parte dintr-un proiect mai amplu al lui Dudley și al colegilor săi de la UC Berkeley, care investighează rolul alcoolului în alimentația animalelor, în special în zonele tropicale, unde fructele și nectarul fermentează ușor.
„Aceasta este prima demonstrație a consumului de etanol de către păsări, citez, în sălbăticie. Voi folosi această expresie cu prudență, deoarece este un experiment de laborator. Dar legătura cu florile naturale este evidentă. Acest lucru demonstrează pur și simplu că păsările care se hrănesc cu nectar, nu doar mamiferele care se hrănesc cu nectar, nu doar animalele care mănâncă fructe, toate sunt potențial expuse la etanol ca parte din hrana lor naturală”, a adăugat Dudley.
Vă mai recomandăm și:
Sute de păsări au murit pe coasta Pacificului din cauza fenomenului El Niño
Primele dovezi ale consumului de vin în Americi
O nouă specie de bufniță, descoperită în pădurile tropicale din Africa Centrală
Fructele tropicale sunt vulnerabile la schimbările climatice. Cum le putem ajuta?