O nouă specie de semi-melc ne reamintește că evoluția este în plină desfășurare
O nouă specie de semi-melc a fost descoperită în pădurile din Parcul Național Ulu Temburong, Brunei, cu ajutorul cercetătorilor amatori. În cazul în care este prima dată când auziți de un semi-melc, această moluscă vâscoasă se află cumva între vierme și melc.
Semi-melcii au cochilii pe spate, dar acestea sunt prea mici pentru ca moluștele să să se retragă la interior. În schimb, cochilia acționează ca un fel de protecție, în timp ce grosimea corpului lor, asemănătoare viermilor, rămâne expusă. Această nouă specie reprezintă majoritatea melcilor care se găsesc în Borneo, o insulă împărțită între Brunei, Malezia și Indonezia, conform IFL Science.
Aici trăiesc zece specii de semi-melci din genul Microparmarion, care se bucură de pădurile răcoroase de munte.
Studiul a fost publicat în Biodiversity Data Journal.
Descoperirea speciei de semi-melc
Specia a fost reperată în timpul unei expediții conduse în comun de Taxon Expeditions și Universiti Brunei Darussalam (UBD). La expediția din 2018 în aceste păduri a participat și Simon Berenyi, proprietarul unei companii de dezinsecție etică.
Berenyi a fost cel care a observat ceva sub o frunză. Era vâscos, cu un fel de cochilie, dar nu una pe care Berenyi să o recunoască. Echipele s-au întors la Ulu Temburong de mai multe ori în ultimii ani, descoperind din ce în ce mai multe specimene care se potriveau cu melcul-vierme ciudat al lui Berenyi. În cele din urmă, au fost făcute suficiente observații pentru ca studenții UBD Nurilya Ezzwan și Izzah Hamdani, precum și cetățeanul cercetător Harrison Wu din Virginia, SUA, să realizeze o descriere oficială a noii specii de melc.
„Descriem Microparmarion sallehi […] după numele supervizorului centrului de teren Md Salleh Abdullah Bat. Oferim detalii despre morfologia reproductivă externă și internă, despre cochilie […], precum și un diagnostic care o compară cu speciile înrudite”, au scris cercetătorii într-o lucrare.
O specie primitivă de semi-melc
Așa-numitul semi-melc devine astfel una dintre cele două specii cunoscute de semi-melc care se găsesc în pădurile de câmpie și nu în cele muntoase, alături de „amicul său” M. exquadratus.
Noua specie pare să fie cea mai primitivă dintre speciile descrise până în prezent în gen, sugerând că evenimentele de speciație (n.red.: evenimente prin care un grup dintr-o specie se separă de alți membri ai speciei sale și dezvoltă caracteristici unice), au făcut o trecere spre habitate la o altitudine mai mare.
Cercetătorii au precizat că e nevoie de cercetări suplimentare pentru a formula concluzii ferme cu privire la aceste moluște.
Vă mai recomandăm și:
De unde provin, de fapt, moluştele uriaşe descoperite în ultimii ani în Volga
Rata actuală de dispariție a speciilor, fără precedent în istoria omenirii
Un specimen hibrid de pasăre colibri cu gâtul auriu îi surprinde pe cercetători
Unui melc antic de acum 99 de milioane de ani îi creștea păr pe cochilie