Originea celui mai lung fluviu de pe Pământ ridică mari semne de întrebare

Originea celui mai lung fluviu de pe Pământ a derutat oamenii timp de mii de ani. Nici în prezent, într-o epocă a sateliților și a cunoștințelor specifice despre geofizică, enigma romantică a sursei Nilului nu este încă atât de simplă pe cât s-ar presupune.

Răspunsul simplu este că fluviul Nil are două surse principale: Nilul Albastru din Etiopia, care contribuie cu două treimi din debitul total al Nilului, precum și Nilul Alb, din Marile Lacuri Africane și de dincolo de acestea. Cu toate acestea, dacă ne întoarcem în istorie, vom vedea că lucrurile nu sunt atât de clare.

Vechii romani aveau proverbul „Nili caput quaerere”, care, în latină înseamnă „să cauți capul Nilului”. Acesta era folosit ca să descrie o năzuință nebunească de a atinge imposibilul sau irealizabilul.

Vechii romani au încercat să afle originile Nilului printr-o misiune în Africa

Vechii romani au încercat să găsească sursa Nilului într-o misiune inițiată de împăratul Nero în anii 60 și 61 î.Hr. Cu ajutorul unor ghizi etiopieni, un mic grup de gărzi personale ale împăratului s-au îndreptat spre Africa, de-a lungul Nilului, spre necunoscut, potrivit IFL Science.

Este incert în ce punct s-a sfârșit investigația lor, deși se spune că aceștia au ajuns la un curs de apă important, despre care se crede că ar fi sursa fluviului. Unii spun că ar fi vorba de un defileu în apropiere de Juba, în actualul Sudan de Sud, în timp ce alții cred că au ajuns mai la sud, în Uganda, în jurul cascadei Murchison.

În orice caz, vechii romani nu au reușit să rezolve misterul. Nero s-a sinucis în anul 68 d.Hr. și se pare că această căutare a fost eliminată de pe ordinea de zi, după ce aceștia au exclus posibilitatea de a invada Africa dincolo de Egiptul roman.

Explorarea Nilului de către egiptenii antici

Înaintea romanilor însă, egiptenii antici au fost și ei dornici să găsească originea Nilului, nu în ultimul rând pentru că civilizația s-a bazat pe apele sale pentru a-și hrăni solul și pentru a servi drept cale de transport.

Se crede că aceștia au urmărit Nilul până la Khartoum, în Sudan, explicând că sursa sa este Nilul Albastru din Lacul Tana al Etiopiei. O expediție ordonată de faraonul Ptolemeu al II-lea Philadelphus, care a condus Egiptul în secolul al III-lea î.Hr., ar fi determinat că sursa Nilului Albastru ar putea proveni din munții Etiopiei. Nu a existat însă nicio dovadă că egiptenii au explorat Nilul Alb.

În prezent, este larg acceptată ideea că Nilul are două surse: Nilul Albastru și Nilul Alb, care se întâlnesc în capitala Sudanului, Khartoum, înainte să continue spre nord, în Egipt. Nilul Albastru izvorăște dinspre est, din Lacul Tana din Etiopia, în timp ce Nilul Alb izvorăște din jurul lacului Victoria, cu ieșire la Jinja, în Uganda. Tocmai de aceea lacul Victoria, cel mai mare lac din Africa din punctul de vedere al suprafeței, este adesea considerat sursa Nilului. Totuși, chiar și acest aspect este mai complex decât pare.

Fluviul Nil, alimentat printr-un sistem complex de cursuri de ape

Scriind în revista Geographical în 2016, renumitul aventurier Sir Christopher Ondaatje explica faptul că lacul Victoria este un rezervor alimentat de alte râuri.

În 1996, Ondaatje s-a aventurat într-o expediție prin Africa, cu scopul de a localiza sursa fluviului Nil. Acesta a descoperit că apele lacului Victoria se varsă în alte râuri. Nilul Alb nu izvorăște direct din Lacul Albert, ci din râurile Kagera și Semliki, care provin din Munții Ruwenzori din Republica Democratică Congo. În cele din urmă, susținea el, Nilul Alb poate fi urmărit direct până la râurile Kagera și Semliki.

Acestea fiind spuse, este clar că Nilul nu are o singură origine și că este alimentat printr-un sistem complex de râuri și alte cursuri de apă.

Vă mai recomandăm și: 

Cum au fost construite piramidele din Egipt? Răspunsurile ar putea fi ascunse în fluviul Nil

Există cu adevărat „corăbii fantomă” care rătăcesc fără echipaj pe apele lumii?

Continentul african se rupe în două și ar putea forma un nou ocean

Acord istoric pentru oceane, atins după un deceniu de discuții