Podul terestru Bering s-a format mai târziu decât se știa, în timpul ultimei ere glaciare

Podul terestru Bering a fost o fâșie de pământ care lega cândva Asia de Alaska. Cercetătorii au descoperit recent că acesta a apărut în urmă cu 35.700 de ani, mai târziu decât se credea până acum.

Pământul este în schimbare constantă, iar în trecut, au existat multe cicluri glaciare. Era glaciară vine cu formarea calotelor glaciare, care cauzează o scădere globală a nivelului mării, deoarece apa este stocată în aceste calote de gheață. Atunci când acestea s-au topit, nivelul mării a crescut.

Această scădere a nvielului mării poate scoate la iveală fâșii de pământ, așa cum a fost cazul podului terestru Bering. Această fâșie de pământ a avut o importanță istorică deosebită în timpul ultimei ere glaciare, deoarece a fost o cale prin care oamenii au migrat din Asia spre America de Nord. Atunci când calotele glaciare s-au topit, acest pământ a fost inundat din nou, potrivit IFLScience.

Strâmtoarea Bering

În prezent, podul terestru Bering este un pasaj de apă care face legătura între Oceanul Arctic și Oceanul Pacific și care se numește Strâmtoarea Bering.

Momentul în care a avut loc migrația umană nu a fost încă stabilit, iar cercetătorii au crezut anterior că podul terestru Bering a apărut cu mult înainte de apogeul utimei ere glaciare. Totuși, un nou studiu, publicat în PNAS, susține că podul terestru Bering a apărut în urmă cu 35.700 de ani. Aceste rezultate indică ideea ca migrația umană a fost mult mai scurtă decât credeau oamenii inițial.

Sedimentele de pe fundul Oceanului Arctic, dovezi ale vechimii podului Bering

Oamenii de știință au reconstruit istoria Oceanului Arctic prin examinarea izotopilor de azot, care au fost conservați de planctonul marin antic. Probele au fost studiate pentru a fi analizate compozițiile de azot care ar putea indica momentul în care Strâmtoarea Bering a fost inundată.

„Au existat două provocări majore, prima fiind chiar legată de procurarea materialului. Ca să conducem analiza, am avut nevoie de sedimente de pe fundul Oceanului Arctic. Aceste sedimente au fost colectate într-o expediție ambițioasă cu un spărgător de gheață, la Polul Nord, în 1994”, a spus Jesse Farmer, cercetător postdoctoral de la Universitatea Princeton, SUA.

Transformări naturale decisive

Aceste rezultate au fost apoi comparate cu modelele privind nivelul mării, bazate pe diferite scenarii de creștere a calotelor de gheață.

„Deoarece nivelul oceanului la Strâmtoarea Bering este afectat de nivelul global al mării, rezultatele noastre presupun un nivel global al mării mult mai ridicat în perioada imediat anterioară ultimei ere glaciare decât se credea până acum. O idee veche este că marile calote de gheață terestre din ultima eră glaciară au crescut foarte încet, dar s-au topit rapid. Rezultatele noastre sugerează că straturile de gheață din ultima eră glaciară au crescut la fel de repede cum s-au topit. Acest lucru ridică o serie întreagă de întrebări interesante despre ceea ce controlează creșterea marilor calote de gheață”, a declarat Farmer.

Studiul indică, de asemenea, că a existat o relație mai puțin directă între climă și volumul global de gheață decât se credea inițial.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Care a fost momentul în care omul a domesticit caii?

Iată cum merg tardigradele. Animalele microscopice i-au amuzat teribil pe cercetători

Trei schelete uriașe de mamuți lânoși, descoperite de mineri în teritoriul Yukon din Canada

Test de cultură generală. În ce loc răsare Soarele prima dată de Pământ?