Dintre cele 50.000 de specii de păianjen din lume, majoritatea nu sunt deloc sociabile, ci chiar își mănâncă frecvent potențialii sau actualii parteneri. Cu toate acestea, unii păianjeni trăiesc confortabil împreună, în colonii, împărțind chiar și hrana, în timp ce alții sunt clasificați drept „subsociali”. O explorare a diferențelor dintre acești păianjeni și omologii lor a arătat paralele cu genele care fac ca alte creaturi să fie sociale.
„Una dintre condițiile pentru ca animalele să fie considerate sociale este ca ele să aibă un creier de mărime mai mare. Nu doar că au nevoie să stocheze informația despre mediul fizic, dar, de asemenea, și despre mediul social”, a spus profesorul Alexandru Mikheyev de la Universitatea Națională din Australia, potrivit IFLScience.
Totuși, păianjenii nu au un creier în adevăratul sens al cuvântului. Însă, neuronii lor sunt distribuiți prin tot corpul.
În studiul publicat în jurnalul Nature Communications, Mikheyev și colegii săi notează că sistemele nervoase ale păianjenilor sociali sunt mai dezvoltate decât cele ale celor mai apropiați omologi solitari.
Autorii studiului au ales să studieze genele asociate cu sociabilitatea la păianjeni deoarece, deși rară, aceasta a evoluat de mai multe ori în mod independent. Prin comparație, ei notează că „albinele sunt deseori descrise ca fiind sisteme de studiu ideale, deoarece includ întreaga gamă de complexitate socială…. cu toate acestea, se estimează că există doar două-trei origini independente ale socialității în cadrul albinelor”.
Cel mai faimos exemplu de sociabilitate la păianjeni vine din deșertul Kalahari, acolo unde colonii mari formează pânze vaste. Un studiu recent a analizat practica femelelor din specia Delena cancerides de a-și proteja puii. În lucrare se face referire la specie ca fiind una „subsocială”.
În plus, speciile sociale de păianjen au experimentat o evoluție moleculară mai rapidă, la nivelul genomului în comparație cu omologii non-sociali. Autorii atribuie acest lucru consangvinizării și raporturilor de sex distorsionate.
În ciuda spațiului evolutiv vast dintre arahnide și mamifere, cercetarea ar putea să ne spună destul de multe despre noi înșine. Una dintre genele care a cunoscut o selecție intensificată la păianjenii sociali este cunoscută sub numele de candidatul 2 de susceptibilitate la autism, datorită efectelor variantelor observate la șoareci și la oameni.
Unele animale devin sociale pentru a putea vâna împreună, în special pentru a aborda prada mai mare. În mod terifiant, există cazuri în acest sens. Cu toate acestea, Mikheyev a spus că D. cancerides, păianjenii vânători australieni cu care este cel mai familiarizat, care trăiesc în colonii sub scoarța de salcâm, nu fac acest lucru, dar au fost văzuți împărțind mesele cu vecinii lor.
„În mare măsură, observăm o toleranță mai degrabă decât o cooperare. Nu este ca în cazul furnicilor”, a declarat Mikheyev. Totuși, după cum a remarcat cercetătorul, „dacă ne gândim la baza comportamentului păianjenilor, aceștia sunt foarte agresivi, așa că nu este nevoie de foarte mult pentru a se ataca unii pe alții”. Pentru păianjeni, chiar și să împartă spațiul este o provocare, ca să nu mai vorbim de a-i lăsa pe alții să ia parte la vânătoarea lor.
Sociabilitatea poate evolua din mai multe motive, cum ar fi informațiile împărtășite în cadrul unei colonii cu privire la prădători sau la resursele de hrană. Cu toate acestea, Mikheyev a spus că păianjenii profită mai degrabă de resursele limitate, cum ar fi locurile de cuibărit.
Mongolarachne Jurassica, păianjenii uriași din Jurasic
Pânzele de păianjeni sunt pline cu neurotoxine care pot controla sau chiar ucide prada
O nouă specie de păianjen ar putea coloniza întreaga Coastă de Est a Statelor Unite
Două noi specii de scorpion, descrise de elevii de liceu dintr-un stat american