Home » Natură » O specie pierdută de porumbel a fost văzută din nou după mai bine de 100 de ani

O specie pierdută de porumbel a fost văzută din nou după mai bine de 100 de ani

O specie pierdută de porumbel a fost văzută din nou după mai bine de 100 de ani
Otidiphaps insularis, specia recent redescoperită. Ilustrație de John Gerrard Keulemans via Wikimedia Commons
Publicat: 03.12.2022

O expediție din septembrie în Papua Noua Guinee a confirmat prin video existența porumbelului-fazan cu ceafă neagră, o specie pierdută de porumbel care nu a mai fost văzută de 140 de ani.

„Pentru o mare parte a călătoriei, părea că nu vom avea nicio șansă să găsim această pasăre”, a declarat Jordan Boersma, co-lider al expediției și cercetător postdoctoral la Cornell Lab of Ornithology.

„Mai aveam doar două zile până la sfârșitul timpului nostru pe insula Fergusson din Papua Noua Guinee, când una dintre camerele noastre de la distanță a înregistrat pasărea plimbându-se și desfășurându-și coada”, a spus cercetătorul.

O specie pierdută de porumbel, revăzută după zeci de ani

Grupul a surprins primul videoclip și fotografii statice ale păsării, o specie mare care trăiește pe pământ, cu un spate de culoarea ruginii, un cap și un corp negru și o coadă ca de fazan. S-ar putea ca această specie pierdută de porumbel să existe doar departe în interior pe Insula Fergusson, pe un teren geotermal fierbinte, extrem de accidentat, împletit cu râuri întortocheate și plin de insecte și lipitori.

„După o lună de căutări, vederea acelei prime fotografii cu porumbelul-fazan s-a simțit precum găsirea unui unicorn”, a spus John C. Mittermeier, directorul proiectului Search for Lost Birds la American Bird Conservancy și un membru principal al echipei de expediție.

„Este genul de moment la care visezi întreaga ta viață de conservator și observator de păsări”, spune el.

Ce este porumbelul-fazan cu ceafă neagră?

Nu se știe aproape nimic despre porumbelul-fazan cu ceafă neagră, în afară de faptul că două exemplare au fost colectate în 1882. Nu există înregistrări ale sunetelor sale. Cercetătorii cred că probabil ar suna similar cu o altă specie de porumbei-fazani din Papua Noua Guinee continentală, un sunet pe care localnicii îl compară cu strigătul disperat al unei femei ostracizate de comunitatea ei, scrie Phys.org.

Apelarea la cunoștințele indigene a fost cheia succesului expediției. Doka Nason, un expert local în păsări, s-a alăturat căutării și a sfătuit echipa unde să caute. Nason a instalat camera care în cele din urmă a înregistrat pasărea. „Când am văzut fotografiile, am fost incredibil de entuziasmat”, a spus el.

„A fost o experiență de-o viață să lucrez cu locuitorii insulelor Fergusson pentru a găsi porumbelul-fazan și să ținem discuții în școli și sate despre căutarea noastră”, a spus Jason Gregg, un co-lider al expediției.

„Copiii șopteau numele local al păsării, Auwo, și toată lumea vorbea despre asta. Sunt atât de fericit că știm că această specie supraviețuiește și oferă oportunități de a afla și mai multe despre pasăre și despre casa sa incredibilă”, a adăugat Gregg.

Habitatul păsării ar putea fi distrus în curând

Dar ecologiștii sunt îngrijorați. Proprietarul suprafeței unde a fost găsită pasărea i-a spus echipei de căutare că tocmai a semnat un acord cu o companie de exploatare forestieră, o mișcare care ar putea amenința porumbelul-fazan cu ceafă neagră și habitatul său. Echipa caută finanțare astfel încât să se poată întoarce pe insula Fergusson și să încerce să afle câte exemplare au mai rămas din această specie.

„Motivul pentru care îmi pasă, de ce cred că ar trebui să ne pese tuturor, este că această pasăre a însemnat ceva și continuă să însemne ceva pentru localnici. Face parte din legendele și din cultura lor. Dacă pierdem această specie, atunci importanța ei culturală se va pierde împreună cu rolul pe care îl joacă în acest ecosistem fantastic”, a spus Boersma.

Vă recomandăm să citiți și:

Întregul lanț trofic se prăbușește, avertizează cercetătorii!

O nouă lege a naturii! Șoarecii cresc mai mari pe partea mai ploioasă a munților

Reintroducerea bizonilor crește diversitatea plantelor și rezistența la secetă, arată un studiu

Variabilitatea temperaturii face pădurile mai rezistente la schimbările climatice

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...