Noi creaturi marine bizare, descoperite pe coasta Australiei

18 11. 2022, 16:00

O gamă largă de creaturi marine bizare de mare adâncime tocmai a fost descoperită în largul coastei vestice a Australiei, unde oamenii de știință au cartografiat pentru prima dată fundul mării în două noi parcuri marine.

În cadrul cercetării, experții au descoperit mai multe specii marine nemaivăzute, fiecare având un aspect diferit. Faptul a încurajat perspectiva existenței unei ramuri noi a arborelui vieții, conform The Futurism.

Creaturi marine bizare descoperite în regiunile neexplorate ale coastei vestice a Australiei

„Suntem foarte entuziasmați de perspectiva de a descoperi noi specii, poate chiar noi ramuri ale arborelui vieții”, a declarat Tim O’Hara, conservator principal al muzeelor Victoria pentru nevertebrate marine, într-un comunicat despre aceste descoperiri, „care până acum au rămas ascunse sub valurile acestei regiuni neexplorate”.

După ce au pescuit cu traule în adâncul mării la adâncimi cuprinse între aproape 60 de metri și aproximativ 5.500 de kilometri, oamenii de știință s-au întors acasă cu o mulțime de creaturi marine – dintre care, după cum au estimat cercetătorii, o parte se vor dovedi probabil a fi noi pentru știință.

Ce specii au fost descoperite în adâncuri?

Cercetătorii încă sortează numeroasele specii pe care le-au recuperat, deși între timp au prezentat câteva descoperiri deosebite – unele noi, altele pur și simplu foarte rare. Una dintre potențialele noutăți? O creatură transparentă, despre care cercetătorii cred că este un tip de anghilă, care ar arăta mai degrabă ca un monstru fantomatic subacvatic de gelatină.

„Au o piele foarte moale, flască și gelatinoasă”, a explicat managerul principal al colecțiilor de la Museums Victoria, Dianne Bray, pentru Australian Broadcasting Corporation, „și sunt incredibil de rare”.

Următoarea specie descoperită este un fel de pește liliac cărnos și, cercetătorii au întâlnit, de asemenea, fantasticul pește trepied, care se plimbă pe fundul oceanului pe niște aripioare asemănătoare unor picioroange, precum și peștele fund cu urechi de os, un alt tip rar de anghilă de mare adâncime.

„Rezultatele cercetărilor din această călătorie vor fi de neprețuit pentru înțelegerea noastră a mediilor de adâncime din Australia”, a declarat directorul general al Museums Victoria în comunicat, „și a impactului pe care oamenii îl au asupra lor”.

Vă mai recomandăm și:

Creaturi marine și o biodiversitate uimitoare, „blocate sub gheață” timp de 50 de ani, descoperite în Antarctica

Penele păsărilor marine sunt afectate chiar și de cele mai mici cantități de petrol

Un studiu dezvăluie modul în care peștii antici au colonizat adâncurile mărilor

Balenele înghit microplastice într-un număr îngrozitor de mare