Test de cultură generală. Câte inimi are o caracatiță?

Caracatițele sunt cefalopode, ceea ce înseamnă literalmente „picior cu cap”, descriind anatomia lor trunchiată. La fel ca ceilalți trei membri ai grupului (calamarul, sepia și nautilul), au sânge albastru, deoarece acesta folosește o proteină bogată în cupru pentru a transporta oxigenul. Din acest motiv, caracatițele au nevoie de mai multe inimi. Câte inimi are o caracatiță?

Caracatițele au trei inimi, ceea ce este parțial o consecință a sângelui albastru.

Două inimi periferice pompează sânge prin branhii, de unde preia oxigen. Apoi inima centrală transportă sângele oxigenat în restul corpului pentru a le furniza energie organelor și mușchilor.

Acum că știți câte inimi are o caracatiță, iată și motivul!

Câte inimi are o caracatiță și de ce nu îi este suficientă una singură?

Sângele nostru roșu își ia culoarea dintr-o proteină pe bază de fier numită hemoglobină, care este transportată în celulele roșii din sânge. Cefalopodele folosesc o proteină pe bază de cupru numită hemocianină, care este mult mai mare și circulă în plasma sanguină.

Hemocianina este mai puțin eficientă la legarea cu oxigenul decât hemoglobina. Cu toate acestea, caracatițele compensează acest lucru având trei inimi: două inimi „branhiale”, care primesc sânge dezoxigenat din jurul corpului și îl pompează prin branhii și o inimă „sistemică”, care ia acel sânge bogat în oxigen din branhii, îi crește presiunea, apoi îl transportă în jurul restului corpului.

Un indiciu că sistemul cu trei inimi este necesar pentru susținerea stilului de viață activ al caracatiței vine de la celelalte cefalopode. Singurul membru al grupului care nu împărtășește această anomalie anatomică este nautilul, care este mai sedentar și mai eficient din punct de vedere energetic decât ceilalți.

În plus, caracatițele pot depinde în mod special de o bună circulație a sângelui oxigenat pentru a-și alimenta sistemul nervos extins. Caracatițele au 9 creieri: un creier central între ochi și câte un mini-creier în fiecare braț. Acest țesut cerebral este un mare consumator de energie.

O adaptare la mediu

Desigur, caracatițele au nevoie și de oxigen pentru a-și alimenta mușchii. Modul lor preferat de locomoție este să se târască de-a lungul fundului mării. De asemenea, pot înota la viteze mari, propulsate de jeturi de apă, pe care le emit dintr-un tub numit sifon. Cu toate acestea, atunci când caracatițele înoată, inima sistemică nu bate, așa că acestea obosesc ușor.

Aproape toate caracatițele sunt solitare. Ele trăiesc într-o gamă largă de habitate, de la zonele delimitate de maree și până la ape adânci, unde poate fi avantajos să aibă sânge albastru.

Hemocianina pare să le ajute pe caracatițe să transporte eficient oxigenul în medii care variază mult în temperatură și niveluri de oxigen. Este deosebit de eficientă în oceanul rece, care este o binefacere pentru specii precum caracatița antarctică.

Cu toate acestea, hemocianina își pierde capacitatea de a se lega de oxigen pe măsură ce aciditatea crește. Acest lucru nu este de bun augur pentru caracatițe, deoarece schimbările climatice fac ca oceanele să devină mai calde și mai acide, scrie New Scientist.

Vă recomandăm să citiți și:

Studiu îngrijorător. Oceanul ar putea stoca mult mai puțin carbon decât am sperat

Cadavrele a sute de pinguini mici și albaștri, descoperite pe țărmul din Noua Zeelandă. Ce i-a ucis?

„Ghețarul Apocalipsei” din Antarctica se topește din ce în ce mai rapid

O nouă specie de alge a fost numită după poeta americană Amanda Gorman