O orhidee din Tanzania este o specie nouă pentru cercetători

16 08. 2022, 16:00

Biologul Dr. Andreas Hemp, de la Universitatea Bayreuth, din Germania, a descoperit că o orhidee din Tanzania face parte dintr-o specie necunoscută anterior din genul Rhipidoglossum.

Împreună cu colegul său britanic Dr. Phil Cribb, de la Grădina Botanică Regală din Kew, Londra, a descris-o științific în revista Kew Bulletin. Noua specie a fost numită Rhipidoglossum pareense, în conformitate cu locația sa din Munții Pare de Sud.

Cea mai frapantă caracteristică avută de această orhidee din Tanzania, care are doar câțiva centimetri înălțime, sunt florile sale albe. Dacă orhideea este ținută în bătaia razelor soarelui, florile par să strălucească.

O orhidee din Tanzania se ascundea la vedere

Florile sunt mai mici, dar mai numeroase decât cele ale cei mai apropiate specii de orhidee înrudite, Rhipidoglossum leedalii. Inflorescența este mult mai compactă și seamănă cu cea a unui crin.

Rhipidoglossum pareense crește în pădure, la o altitudine de peste 1.500 de metri, unde a fost descoperită de dr. Andreas Hemp în timpul lucrărilor de cercetare. Copacii de aici ating o înălțime de doar 10 metri și sunt acoperiți dens cu mușchi, ferigi și orhidee. Rhipidoglossum pareense facec parte și dintre aceste epifite.

„Specia de orhidee descoperită acum își datorează existența condițiilor climatice foarte neobișnuite. În pădurile cu nori din Munții Pare de Sud, deși adesea plouă doar 700 de milimetri pe an, există și precipitațiile de ceață, care sunt de două-trei ori mai mari”, spune Dr. Hemp, citat de Phys.org.

„Această regiune muntoasă din nord-estul Tanzaniei este cu adevărat un El Dorado botanic. Recent, am descoperit și o nouă specie de acantă aici, iar descrierea taxonomică va fi publicată în curând”, a adăugat el.

Vegetația pădurilor africane

Pe parcursul studiilor sale despre biodiversitatea și ecologia pădurilor africane, biologul de la Universitatea Bayreuth a stabilit parcele de studiu a vegetației pe numeroși munți. Pe fiecare parcelă, el a înregistrat și documentat complet compoziția speciilor vegetației.

În total, baza de date rezultată cuprinde acum câteva mii de înregistrări. Tipice tuturor pădurilor tropicale de munte sunt epifitele, care joacă un rol important în echilibrul apei și în biodiversitate.

„Este nevoie de mult noroc în găsirea unor epifite atât de mici precum această nouă orhidee din Tanzania: dacă nu ar fi înflorit la momentul potrivit, cu siguranță ar fi trecut neobservată”, spune Hemp.

În Munții Nguru învecinați, care, la fel ca Munții Pare de Sud, aparțin lanțului muntos Arcul de Est, cercetătorul a găsit o altă specie de orhidee necunoscută anterior din marele gen Polystachya în timpul unei vizite recente de cercetare.

„Cea mai cuprinzătoare colecție de plante din Africa de Est”

Pe plan internațional, principalul specialist în orhidee din Africa de Est este Dr. Phil Cribb, de la Grădina Botanică Regală din Kew, Londra. El este autorul volumelor de identificare a orhideelor numite „Flora Africii de Est tropicale”.

„După ce nu am putut identifica clar orhideea descoperită în Munții Pare de Sud folosind aceste volume, i-am cerut expertiza lui (Cribb)”, relatează dr. Hemp.

„Apoi am descris împreună noua specie și am ales și numele Rhipidoglossum pareense”, a continuat cercetătorul, care vizitează ierbarul de la grădina botanică din Kew cel puțin o dată pe an.

„Ierbarul de la Kew conține cea mai cuprinzătoare colecție de plante din Africa de Est. Colaborarea de lungă durată cu cunoscătorii excepționali ai florei africane este un sprijin valoros și întotdeauna un stimul pentru propria mea activitate de cercetare. Astfel de colecții cuprinzătoare, care documentează vegetația din deceniile și secolele anterioare, sunt indispensabile pentru cercetările actuale privind biodiversitatea”, spune dr. Hemp.

Vă recomandăm să citiți și:

Copacii din pădurile tropicale au început să moară mai repede încă din 1980

O dolină uriașă descoperită în China are propria pădure

„Plantele extreme”, care cresc atunci când sunt stresate

Mai multe specii de cactus, în pragul dispariției din cauza încălzirii globale