Erupția vulcanului din Tonga a cauzat o explozie atmosferică „fără precedent” în istoria modernă
Erupția vulcanului din Tonga, de la începutul acestui an, a fost confirmată ca fiind cea mai mare explozie înregistrată vreodată în atmosferă de instrumentele moderne.
Erupția din Tonga a fost mai mare decât orice alt eveniment vulcanic din secolul XX, sau orice test cu bombă atomică efectuat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Confirmarea a fost făcute de două studii publicate în jurnalul Science care au analizat datele de la eveniment.
În istoria recentă, perturbarea atmosferică produsă de vulcanul din Tonga ar putea fi comparabilă cu erupția vulcanului Krakatau, din Indonezia, din 1883.
„Tonga a fost un eveniment cu adevărat global”
Evenimentul catastrofal din Indonezia ar fi omorât peste 30.000 de oameni. Din fericire, erupția din 15 ianuarie a vulcanului subacvatic Hunga Tonga-Hunga Ha’apai (HTHH) din Pacificul de Sud a produs puține decese, chiar dacă a declanșat tsunamiuri uriașe.
„Tonga a fost un eveniment cu adevărat global, la fel ca Krakatau, însă acum avem toate aceste sisteme de observații geofizice care au înregistrat ceva care a fost fără precedent în datele moderne”, a explicat dr. Robin Matoza, de la Universitatea din California, Santa Barbara, SUA, autor coordonat al unuia dintre studii.
Oamenii de știință au acum acces la o varietate extraordinară de instrumente, inclusiv senzori atmosferici, seismometre și o flotă de sateliți care monitorizează Pământul pe întreg spectrul de lumină.
Oameni aflați la 10.000 km depărtare au auzit explozii repetate
Explozia colosală a vulcanului din Tonga, care a survenit la finalul mai multor săptămâni de activitate, a produs diferite tipuri de valuri de presiune atmosferică, iar acestea au fost propagate pe distanțe vaste.
Oameni din Alaska, aflați la 10.000 km depărtare, au relatat că au auzit explozii repetate, arată BBC.
Rețeaua globală de instrumente care monitorizează respectarea tratatului care interzice efectuare de teste nucleare a detectat semnalul infraroșu. Infraroșu are frecvențe sub capabilitățile de auz ale oamenilor.
Datele rețelei au indicat că explozia vulcanului din Tonga a produs un val de presiune atmosferică ce poate fi comparat cu cea mai mare explozie nucleară din istorie, „bomba Țarului” detonată de sovietici în 1961, însă valul declanșat de vulcan a durat de patru ori mai mult.
Vă mai recomandăm să citiți și:
NASA a anunțat că erupția din Tonga a fost „echivalentă cu sute de bombe Hiroshima”
Erupție solară majoră. Soarele a trimis cantități masive de radiații spre Pământ
Cea mai mare erupție subacvatică înregistrată vreodată a dus la apariția unui nou vulcan uriaș