Șase noi specii de broscuțe au fost descoperite în Mexic

01 05. 2022, 16:00

Oamenii de știință au descoperit șase noi specii de broscuțe de mărimea unei unghii în pădurile din Mexic, una dintre acestea câștigând distincția de cea mai mică broască din Mexic.

Toate cele 6 specii sunt mai mici decât o monedă de 1 ban, ajungând până la maximum 15 mm la maturitate. Masculii adulți ale celei mai mici specii, Craugastor candelariensis, ajung doar până la 13 mm, scrie Eurek Alert.

Noile specii de broscuțe descoperite sunt cunoscute ca broaște „cu dezvoltare directă”: în loc să iasă din ouă ca mormoloci, ca majoritatea broaștelor, ei ies din ouă ca broaște miniaturale perfecte. Și sunt atât de mici încât se află chiar la baza lanțului trofic al pădurii.

Șase specii de broscuțe cu un rol important în ecosistem

„Având milioane de astfel de broaște care trăiesc în așternutul de frunze, credem că este probabil să aibă un rol extrem de important în ecosistem ca sursă de hrană pentru orice altceva, de la șopârle la păsări răpitoare”, a spus Tom Jameson, de la University of Cambridge.

Descoperirea, făcută de către cercetătorii de la University of Cambridge, Natural History Museum din Londra și University of Texas at Arlington, este publicată în jurnalul Herpetological Monographs.

„Până acum aceste noi specii au trecut neobservate, deoarece sunt mici și maro și arată foarte asemănător cu alte broaște”, a spus Tom Jameson, cercetător la Departamentul de Zoologie al University of Cambridge și la Museum of Zoology al universității, care a condus studiul.

„Stilul lor de viață este cu totul fascinant. Aceste broaște trăiesc în frunzișul întunecat și umed al pădurilor, care este ca o lume secretă, nu știm cu adevărat nimic despre ce se întâmplă acolo. Nu înțelegem comportamentul lor, cum socializează sau cum se înmulțesc”, a adăugat el.

Cum au fost descoperite noile specii

Studiul a presupus strângerea a aproape 500 de exemplare de broaște de la muzeele din întreaga lume, care au fost aduse în Mexic, și utilizarea de noi metode pentru a clasifica relațiile dintre ele.

Folosind secvențierea ADN-ului, echipa a sortat broaștele în grupuri, în funcție de cât de asemănătoare erau genele lor. Apoi a fost folosită scanarea CT pentru a crea modele 3D ale scheletelor broaștelor, astfel încât detaliile fizice să poată fi comparate. Aceste două linii de dovezi foarte diferite au dezvăluit 6 noi specii de broscuțe.

„Broaștele din grupul cunoscut sub numele de Craugastor sunt foarte greu de diferențiat, așa că oamenii de știință au bănuit de mult că ar putea exista mai multe specii. Suntem cu adevărat încântați că am descoperit șase noi specii de Craugastor care sunt complet noi pentru știință”, a spus Jameson.

Noile specii au fost numite Craugastor bitonium, Craugastor candelariensis, Craugastor cueyatl, Craugastor polaclavus, Craugastor portilloensis și Craugastor rubinus. Jameson este deosebit de mulțumit de numele cueyatl, care înseamnă „broască” în limba indigenă, nahuatl, vorbită în Valea Mexicului, unde a fost găsită această specie.

„Am ales numele cueyatl pentru a onora bogata istorie umană a Văii Mexicului și pe localnicii care probabil cunosc aceste broaște mult mai bine decât noi”, a spus el.

Specii „micro-endemice”

Categorizate ca „micro-endemice”, unele dintre broaștele nou descoperite pot apărea doar într-o zonă mică, cum ar fi un vârf de deal dintr-o anumită parte a Mexicului. Acest lucru le face incredibil de vulnerabile.

„Am numit Craugastor rubinus după minele de granat de pe versantul dealului unde se găsesc. Din păcate, ar fi suficientă extinderea unei singure mine și aceste broaște ar putea dispărea”, a spus Jameson.

Pierderea habitatului poate rezulta și din schimbările climatice. În plus, broaștele sunt amenințate de o boală fungică mortală, chitridiomicoza, care distruge populațiile de amfibieni din întreaga lume.

Șase specii de broscuțe care ar putea dispărea foarte ușor

Dar cercetătorii speră că există un viitor pentru broscuțele lor. Ei au identificat ariile protejate cheie din Mexic, unde trăiesc cele 6 noi specii și acum speră să colaboreze cu guvernul și cu ONG-urile din Mexic pentru a interconecta aceste zone.

„Aceste broaște pot avea un rol foarte important în ecosistemul forestier. Trebuie să ne asigurăm că nu sunt șterse de pe hartă pentru că nimeni nu știe că sunt acolo”, a spus Jameson.

El crede că probabil mai sunt încă multe specii de broaște Craugastor de descoperit, pur și simplu pentru că nimeni nu a avut ocazia să le caute.

„Ne-am uitat la hărțile locurilor unde au plecat expedițiile inițiale pentru căutarea broaștelor în Mexic și am găsit văi întregi și sisteme fluviale în care nu a mers nimeni. Deoarece broscuțele trăiesc în zone mici, putem fi destul de încrezători că există o grămadă de alte specii nedescoperite acolo, tot ce trebuie să facem este să le găsim”, a spus el.

Vă recomandăm să citiți și:

Cimpanzeii recunosc craniile din propria specie. Cum își „plâng” aceștia morții?

Cercetătorii au descoperit 16 noi specii de viespi care se ascundeau chiar sub ochii noștri

O floare considerată dispărută de aproape 40 de ani a fost redescoperită în Ecuador

Păsările tropicale din pădurile din Panama trec printr-un declin sever