100 de zile pentru salvarea solului. Un important lider spiritual al Indiei trage un semnal de alarmă
Unul dintre cei mai cunoscuți lideri spirituali ai Indiei a pornit într-o călătorie de 100 de zile cu motocicleta, de la Londra și până în India, pentru a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai subapreciate resurse ale naturii.
Sadhguru, sau Jaggi Vasudev, a pornit într-o călătorie de 30.000 de kilometri prin Europa și Orientul Mijlociu în încercarea de a „salva pământul”, întâlnindu-se cu vedete, activiști de mediu și influenceri din zeci de țări. Sadhguru va ajunge și în București, în data de 21 aprilie.
Călătoria face parte din campania #SaveSoil, care face apel la politicieni să facă din regenerarea solului o prioritate. Potrivit ONU, o treime din solul global este degradat și mai bine de 90% ar putea fi degradat până în 2050. Poate fi nevoie de 1.000 de ani pentru ca doar câțiva centimetri de sol să fie produși, conform campaniei împotriva deșertificării coordonate de Națiunile Unite.
„Nu sunt om de știință, nu sunt activist de mediu”
„Nu sunt om de știință, nu sunt activist de mediu. Eu aparțin pământului, nu laboratorului, însă știu că are loc o criză a solului așa că vorbesc cu cât mai mulți lideri de stat, politicieni, lideri, cercetători de top și influenceri”, a spus Sadhguru.
Sadhguru are 64 de ani și este un yoga guru, printre susținătorii săi numărându-se counts Jane Goodall, Deepak Chopra and will.i.am., potrivit The Guardian.
„Folosim atât motocicletele și muzica pentru a crea o conexiune cu oamenii astfel încât 3,5 de miliarde de cetățeni să înțeleagă faptul că trebuie să rezolvăm problema acum pentru a redresa situația în următorii 10 sau 15 ani. Este vorba despre transpunerea științei într-un moment social pentru că altfel nimic nu se va schimba”, a mai spus Sadhguru.
„Agricultura trebuie făcută judicious”
Până acum, 14 țări, inclusiv Barbados, Guyana și Dominica, au semnat un memorandum prin care se angajează să colaboreze pentru securitatea sănătății solului la nivel global. Sadhguru speră ca mai multe dintre cele 193 de state membre ONU să se alăture mișcării pe măsură ce acesta călătorește prin Europa.
„Agricultura este o activitate practică, economică și de supraviețuire, care trebuie făcută judicious în conformitate cu toate condițiile locale”, a subliniat Sadhguru. „Nu suntem împotriva fertilizatorilor sau pesticidelor, deși acestea trebuie controlate, însă mai întâi avem nevoie de legi, recomandări și inițiative care cresc conținutul organic din sol, pentru că solul este o entitate vie”, a explicat liderul spiritual.
O linguriță de pământ sănătos conține mai mulți microbi decât oameni pe planetă
„Atât de multe terenuri sunt acum arate sau pavate. Dar nu este proprietatea noastră, ci o moștenire pe care noi am primit-o și avem o responsabilitate să o dăm mai departe la viitoarele generații”, a subliniat Sadhguru.
Solul poate fi îmbogățit prin introducerea de vegetație sau reziduuri animale. Sporirea materiei organice îmbunătățește structura solului, ajută retenția de apă, reduce eroziune și sporește biodiversitatea. O linguriță de pământ sănătos conține mai mulți microbi decât oameni pe planetă. Solurile sănătoase oferă hrană nutritivă și peisaje mai rezistente care pot face față evenimentelor meteorologice extreme, cum ar fi inundațiile.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Nici curenții din adâncurile oceanelor nu scapă de efectele schimbărilor climatice
Schimbările climatice nu ne afectează pe toți la fel. Oamenii săraci, cei mai vulnerabili
Omenirea tocmai a produs cea mai mare creștere de emisii de CO2 înregistrată vreodată