Cercetătorii au descoperit 16 noi specii de viespi care se ascundeau chiar sub ochii noștri

Ai putea crede că descoperirea unei noi specii implică o serie de călătorii în zonele izolate de pe glob. Poate că ar trebui să arunci o privire spre vârfurile copacilor dintr-o pădure tropicală. Sau poate în șanțurile oceanice. Sau poate că nu. Iată ce au descoperit cercetătorii despre viespi.

De curând, un grup de cercetători a descoperit cel puțin 16 noi specii de viespi. Multe dintre acestea se ascundeau chiar sub ochii noștri, spun specialiștii Universității Iowa, Statele Unite. Pentru mai bine de 160 de ani, cercetătorii au crezut că viespile nord-americane Ormyrus labotus erau una și aceeași specie. Cu o lungime de doar câțiva milimetri, aceste creaturi arată aproape la fel. Doar comportamentul a fost cel care a atras atenția asupra unor potențiale diferențe, indică Science News for Students.

Viespile sunt parazitoide, ceea ce înseamnă că sunt paraziți care vânează alți paraziți. Viespile O. labotus își depun ouăle în excrescențele anormale ale stejarilor – numite noduli. Alte viespi parazite au creat acei noduli pentru a-și proteja puii. O dată ce puii din acești noduli ies la suprafață, aceștia vor începe să se hrănească cu speciile de pradă. Mai bine de 65 de specii de stejar și părți ale acestor copaci pot găzdui noduli pe care O. labotus îi parazitează.

Multe sute de specii diferite de viespi produc acești noduli

Unii dintre nodulii în care O. labotus își depun ouăle sunt duri, alții sfărâmicioși, unii ciudați, alții nu. Nodulii în care O. labotus își găsesc prada pot fi pe o ramură, tulpină sau frunză. Unii noduli invadați dezvoltă primăvara, iar alții doar vara.

„A fost surprinzător să identificăm o specie care este atât de bună în a parazita alte specii”, spune Sofia Sheikh de la Universitatea Iowa. Astfel de generaliști sunt rari. Majoritatea viespilor parazitare își depun ouăle pe o anumită gazdă. „Cum poate un parazit să atace sute de gazde atât de diferite între ele?”, s-a întrebat echipa de cercetători.

Pentru a afla acest lucru oamenii de știință au adunat nodulii stejarilor din mai multe locuri din țară. Unii dintre aceștia au putut să fie găsiți chiar în curtea universității. Înapoi în laborator, cercetătorii au colectat viespile O. labotus care au ieșit din acei noduli și le-au analizat la microscop. Modul a fost similar cu cel folosit de naturaliști în anii 1840, când au identificat pentru prima dată viespile.

Dar de această dată, echipa avea la dispoziție echipamente moderne care le-au permis să cerceteze materialul genetic al insectelor. S-au folosit de aceste instrumente pentru a decoda o genă particulară din ADN-ul viespilor. Apoi, au căutat diferențe la acea genă, de la o insectă la alta.

Versiuni diferite ale aceleiași gene

Cercetătorii au identificat versiuni diferite ale aceleiași gene. S-au folosit de aceste date, combinate cu cele legate de tipul nodulului din care au ieșit viespile, pentru a cataloga O. labotus în 16-18 specii diferite.

„Ceea ce este interesant este că aceste date arată că descoperirea de tip Darwin poate avea loc foarte aproape sau în școlile din întreaga Americă”, spune Alex Smith, biolog la Universitatea din Guelph, din Ontario, Canada. Prin descoperire tip Darwin, el se referă la găsirea mai multor noi specii, așa cum și naturalistul Charles Darwin a făcut în anii 1800.

„Am folosit mai multe direcții de probe” pentru descoperirea de noi specii, spune Sheikh. Cercetătorii numesc această metodă abordarea integrativă. Poate ajuta specialiștii să descopere rapid speciile criptice – acelea care ar fi putut fi ascunse pentru că arătau identic cu altele.

Specii ascunse din cauza similitudinii cu alte insecte

Descoperirile sunt importante din mai multe puncte de vedere. De exemplu, viespile O. labotus pot fi folosite pentru distrugerea insectelor parazite care dăunează stejarilor. Dar pentru a putea face acest lucru, specialiștii nu se pot folosi de orice specie de viespe. Trebuie să identifice care anume atacă și se hrănește cu paraziții.

Descoperirea de noi specii parazitoide ar putea permite cercetătorilor să înțeleagă mai bine modul în care evoluează paraziții. Ar putea să arate și cât de vulnerabili sunt paraziții în fața extincției.

Catalogarea speciilor de O. labotus reprezintă un pas spre descoperirea diversității planetei, comentează Smith. „Studiile de acest gen ne ajută să înțelegem mai bine distribuția speciilor pe această planetă”.

Vă mai recomandăm și:

CE a cerut limitarea folosirii unui pesticid nociv pentru insectele polenizatoare

Un comportament nemaivăzut până acum. Cimpanzeii folosesc insecte pentru a-și alina reciproc rănile

Cum au ajuns cercetătorii să elibereze accidental fluturi infectați de viespi parazitare

O toaletă antică dezvăluie paraziții periculoși care afectau cândva elita din Ierusalim