Dunele de nisip „respiră” vapori de apă, arată o descoperire surprinzătoare
Peisajele deșertice nu sunt atât de lipsite de viață pe cât par. Dunele de nisip nu pot doar să crească, să se miște și să interacționeze unele cu altele, ci un studiu recent sugerează că pot și „respira”.
Folosind o sondă super-sensibilă a cărei dezvoltare a durat zeci de ani, cercetătorii au arătat că dunele de nisip inspiră și expiră în mod regulat cantități mici de vapori de apă.
Inspirările sunt mai greu de realizat atunci când nisipul este mai uscat. Dar atunci când vântul trece pe suprafața unei dune, el elimină stratul superior, creând o schimbare rapidă a umidității și a presiunii de suprafață. Drept urmare, „valurile evanescente de umiditate” din atmosfera de deasupra se duc în jos.
Studiul care descrie această descoperire a fost publicat în Journal of Geophysical Research: Earth Surface.
Dunele de nisip au fost studiate cu o sondă extrem de sensibilă
Sonda folosită pentru a detecta această adiere este atât de sensibilă la umiditate, încât poate detecta peliculele minuscule de apă de pe un singur grăunte de nisip.
Când a fost scufundat într-o dună din deșertul Qatar, instrumentul a fost capabil să scaneze temperatura, radiația și umiditatea din împrejurimi la o rezoluție la scară milimetrică în doar 20 de secunde.
Aceste măsurători au fost repetate la fiecare 2,7 minute timp de două zile întregi, adunând o cantitate imensă de date, explică Science Alert.
Autorii nu cunosc alte instrumente care să poată urmări o dună de nisip cu o rezoluție spațială sau temporală atât de mare.
În combinație cu datele privind viteza și direcția vântului, precum și temperatura și umiditatea mediului ambiant, autorii au dezvăluit un comportament extrem de subtil al nisipului în deșert.
Căldură vs umiditate
Spre deosebire de căldură, care este condusă prin granule de nisip individuale, vaporii de apă par să se infiltreze între boabe.
Prin urmare, porii unei dune de nisip transportă umiditatea de la suprafață în jos, iar aceste căi sunt făcute și refăcute pe măsură ce bate vântul.
„Vântul bate peste dună și creează dezechilibre în presiunea locală, care literalmente forțează aerul să intre în nisip și să iasă din nisip. Deci nisipul respiră, așa cum respiră un organism”, explică inginerul mecanic Michel Louge. de la Universitatea Cornell.
Această „respirație” ar putea fi cea care le permite microbilor să trăiască adânc în dunele de nisip, chiar și atunci când nu este disponibilă apă lichidă.
Posibile aplicații ale noii sonde
Interesant este că la suprafața dunei, sonda a măsurat mai puțină evaporare decât au prezis oamenii de știință. Pentru o astfel de regiune hiperaridă, scurgerea în atmosferă a umidității din duna de nisip a fost un proces chimic relativ lent.
„Este prima dată când un nivel atât de scăzut de umiditate poate fi măsurat”, spune Louge.
Sensibilitatea noii sonde le-ar putea permite oamenilor de știință să măsoare cu mai multă precizie modul în care terenurile agricole se transformă în deșert, un proces exacerbat de schimbările climatice.
„Viitorul Pământului, dacă vom continua în acest fel, este un deșert”, avertizează Louge.
Prin urmare, ar putea fi cu adevărat util să știm mai multe despre cum funcționează deșerturile. Și nu doar pentru o mai bună înțelegere a propriei noastre planete.
Sondele care pot măsura sensibil umiditatea din nisip i-ar putea ajuta pe experți să găsească semne invizibile de apă, de exemplu, pe Marte.
Doar pentru că deșertul pare pustiu la suprafață, nu înseamnă că dedesubt nu se ascunde viață.
Vă recomandăm să citiți și:
Ninsoarea din Arctica va fi înlocuită cu ploaia, odată cu încălzirea temperaturii globale
Vulcanul care a erupt în continuu timp de 5 ani. Imagini uimitoare cu „fântânile de lavă”
Inteligenţa artificială ajută la detectarea gradului de poluare al apelor
Noi cercetări arată că pădurea amazoniană începe să agraveze schimbările climatice