Omenirea tocmai a produs cea mai mare creștere de emisii de CO2 înregistrată vreodată
Emisiile de dioxid de carbon (CO2) asociate cu sistemul energetic global au crescut cu șase procente în 2021, atingând un record de 36,3 miliarde de tone metrice. Conform Agenției Internaționale pentru Energie, acesta este cel mai ridicat nivel dintotdeauna.
„Creșterea nivelului de dioxid de carbon la nivel global este cu peste două miliarde de tone metrice mai mare decât recordul absolut înregistrat vreodată, cu mult mai mult decât compensarea înregistrată în anul pandemic anterior”, precizează Agenția Internațională pentru Energie.
Agenția a scos în evidență folosirea cărbunelui pentru energie, pe măsură ce economia mondială și-a revenit din criza generată de COVID-19.
Intensificarea arderii cărbunelui pentru energie
„Restaurarea cererii energetice în 2021 a fost agravată de condițiile meteorologice nefavorabile și de condițiile existente pe piața energetică – în special de creșterile prețurilor la gazele naturale – care au condus la arderea unor cantități și mai mari de cărbune, în ciuda progreselor înregistrate de energia regenerabilă.
Agenția Internațională pentru Energie afirmă că revenirea la emisiile de dioxid de carbon la un nivel similar cu perioada de dinaintea pandemiei a fost cauzată în cea mai mare parte de China. În acest stat s-au înregistrat creșteri cu aproximativ 750 milioane de tone metrice 2019 și 2021, potrivit Science Alert.
China se află în topurile fruntașe ale emisiilor de dioxid de carbon
„China a fost singura economie majoră care a cunoscut creșteri economice atât în 2020, cât și în 2021”, a mai precizat Agenția.
„Creșterea emisiilor din China din ultimii doi ani de zile au fost atât de mari încât au depășit scăderile înregistrate de toate statele lumii la un loc, pentru aceeași perioadă”.
Doar în 2021, emisiile de dioxid de carbon ale Chinei au crescut la 11,9 miliarde de tone metrice, însumând undeva la 33% din procentul total global.
Vă mai recomandăm și:
Emisiile globale de dioxid de carbon, aproape de un nou nivel record în acest an
China se angajează să nu mai construiască centrale pe cărbune în străinătate
Tesla a fost amendată, din nou, pentru poluare
Poluarea invizibilă de la țară. Ar putea fi la fel de toxică precum smogul din orașe