Home » Natură » Plantele înfloresc acum cu o lună mai devreme din cauza schimbărilor climatice

Plantele înfloresc acum cu o lună mai devreme din cauza schimbărilor climatice

Publicat: 07.02.2022

Schimbările climatice determină plantele din Marea Britanie să înflorească cu aproape o lună mai devreme decât în mod normal. 

Așa cum căderea frunzelor este întârziată toamna din cauza vremii călduroase, așa și florile apar mai devreme în copaci și arbuști. Chiar dacă acest lucru poate părea frumos pentru unii, precizează BBC, oamenii de știință atrag atenția asupra riscurilor aferente.

Cercetătorii atrag atenția asupra faptului că dacă această evoluție continuă, impactul va fi grav asupra păsărilor, insectelor și ecosistemului, în ansamblul său. Aceste ciudățenii ecologice pot avea un efect dramatic în funcționarea și productivitatea naturii și recoltelor – după cum indică profesorul Ulf Buntgen de la Universitatea din Cambridge.

Schimbările climatice ne afectează pe noi, dar și mediul

Încălzirea globală determină primăvara să se instaleze mai devreme, iar toamna să întârzie în multe zone de pe glob, schimbări la care nu toate plantele și animalele au capacitatea de adaptare necesară.

Oamenii de știință atrag atenția asupra faptului că dacă speciile sunt scoase din acest ritm biologic, consecințele pot fi dezastruoase – concept cunoscut drept „nepotrivire ecologică.”

Polenul, nectarul, semințele și fructele plantelor sunt resurse de hrană importante pentru insecte, păsări și alte animale sălbatice. Iar dacă floarea apare prea devreme, aceasta poate să fie afectată de îngheț sau de alte vicisitudini.

Încotro ne îndreptăm?

Studiul a cercetat sute de mii de observații a datelor primelor înmuguriri ale copacilor, arbuștilor sau ierburilor. Datele au fost extrase dintr-o bază de date cunoscute ca Nature’s Calendar, în care au fost adunate informații încă din secolul al XVIII-lea.

Studiul a inclus zone din întregul Regat Unit, de la nord și până în est. Cercetătorii de la Cambridge au comparat datele de înflorire a 406 specii de plante cu schimbările climatice, descoperind că înmuguririle premature sunt legate de creșterea temperaturilor.

Cu referire la acest studiu, publicat în, Proceedings of the Royal Society B, Dr. John David susține că plantele înfloresc mai devreme ca rezultat al încălzirii globale, similar cu frunzele care cad toamna cu întârziere, pe fondul vremii calde.

Vă mai recomandăm și:

Încălzirea globală ar putea destabiliza în curând calota glaciară din Antarctica

Un ghețar din Elveția, acoperit cu pături pentru a încetini topirea cauzată de încălzirea globală

Valul de căldură record din Siberia nu ar fi fost posibil fără încălzirea globală cauzată de omenire

Cum influenţează schimbarea vremii durerile de cap?

Vlad Constantin Voinea
Vlad Constantin Voinea
Vlad a făcut parte din echipa site-ului Descoperă.ro între februarie și august 2022, fiind pasionat de subiecte asociate cu știința, tehnologia, istoria și geopolitica. Vlad este specializat în managementul crizelor si prevenirea conflictelor, fiind absolvent al Universității Naționale ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii