Peștele de gheață, creatura bizară care își face cuiburi la mii de metri adâncime

Biologul marin Lilian Boehringer, de la Institutul Alfred Wegener din Germania, a văzut ceva incredibil la mii de metri adâncime în Oceanul Antarctic: peștele de gheață stătea în cuiburi înconjurate de pietre. Fundul apei era plin de astfel de structuri.

Echipa lui Boehringer a fost în Marea Weddell pentru a studia curenții oceanici și ciclurile carbonului. În schimb, cercetătorii au dat peste cea mai mare pepinieră de pește înregistrată vreodată, relatează Popular Science.

• Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
• Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

Cea mai mare colonie descoperită anterior avea doar 60 de cuiburi. Însă acest nou loc de cuibărire bate ultimul record, având 60 de milioane de cuiburi active răspândite pe o zonă de aproximativ de două ori mai mare decât San Francisco.

„Nu am mai văzut așa ceva în 15 ani în care am studiat oceanele. După acea scufundare, am trimis un e-mail experților de pe țărm care știu mai multe despre astfel de pești. Ei au spus, da, este ceva unic”, a declarat biologul de adâncime Autun Purser, de la Institutul Alfred Wegener.

Peștele de gheață are ceva bizar

Până să vorbim despre cuiburi, însuși peștele de gheață a stârnit interese științifice încă de când un individ a fost prins pentru prima dată de un zoolog norvegian în urmă cu un secol.

Cercetătorii au observat rapid minunile fiziologice ale familiei Channichthyidae. Povestea sa începe cu 30 de milioane de ani înapoi în timp, când mările odinioară liniștite din Antarctica au înghețat și au devenit inospitaliere pentru mulți dintre locuitorii săi inițiali.

Dar un locuitor din adâncimi a supraviețuit și s-a adaptat pentru a prospera în aceste ape reci. Descendenții săi au renunțat la solzi, sângele lor a devenit transparent și și-au subțiat oasele până în punctul în care unele organe pot fi văzute prin cuștile scheletice translucide.

Peștele de gheață modern a renunțat la multe dintre caracteristicile pe care le cunoaștem la alți pești, pur și simplu pentru că nu îi erau necesare, poate erau chiar periculoase pentru stilul său de viață.

Curenții favorizează obiceiurile de hrănire ale peștilor de gheață

Apa rece conține mai multe gaze dizolvate decât apa caldă, așa că lipsa solzilor permite peștelui de gheață să absoarbă oxigenul din ocean direct prin piele. Hemoglobina (molecula care transportă oxigenul prin corp și dă celulelor sangvine nuanța lor purpurie) din sângele peștelui de gheață este înlocuită cu proteine împotriva înghețului, care opresc creșterea cristalelor de gheață în venele creaturii.

De-a lungul eonilor, specia și-a construit treptat și a dezvoltat oase mai mici pentru flotabilitate. A început să plutească în curenții oceanici pentru a se hrăni cu krill și zooplancton, renunțând la o parte din statutul său de locuitor al abisului.

Sub Marea Weddell apa este cu două grade Celsius mai caldă decât fundul mării din jur. Asta ar putea explica de ce peștii de gheață se îngrămădesc în aceste ape agitate pentru a stabili cel mai mare loc de cuibărit cunoscut din lume: curenții probabil favorizează obiceiurile lor de hrănire.

O puzderie de cuiburi

„Unora dintre animale le place să fie sociale, dar există o limită”, a declarat John Postlethwait, un biolog de la Universitatea din Oregon, care nu a fost implicat în această expediție.

Această nouă mulțime de cuiburi de pești de gheață întrece limita la care se așteptau cercetătorii, iar aceștia nu știu de ce.

„Îngrămădirea le poate oferi avantaje pentru găsirea de perechi, dar oferă o sursă punctuală bogată pentru prădare”, a adăugat el.

Cuiburile descoperite de cercetători, detaliate recent în Current Biology, oferă o privire asupra obiceiurilor de reproducere ale creaturilor. Fiecare a avut în medie 1.735 de ouă. În aproximativ trei sferturi dintre cuiburi, un singur pește de gheață a stat de pază pentru a proteja ouăle de potențialii prădători precum stelele de mare, viermii policheți și păianjenii de mare.

Focile Weddell înfometate se adună, de asemenea, deasupra cuiburilor. Datele actuale și istorice de urmărire prin satelit a focilor au arătat că acești vânători se scufundă la locul de cuibărit pentru a se hrăni cu pești de gheață. Carcasele osoase care împânzeau locul crimei au oferit dovezi suplimentare ale importanței coloniei de reproducere în rețeaua trofică locală.

Peștele de gheață e amenințat de încălzirea globală

Deși oamenii nu mănâncă de obicei pește de gheață, supraviețuirea acestor creaturi enigmatice este amenințată de omenire. Pe măsură ce planeta se încălzește, stratul de gheață care acoperă cuiburile poate dispărea, expunând puii vulnerabili la prădător. Tiparele de creștere a algelor s-ar putea schimba, ceea ce ar putea afecta și mai mult distribuția surselor de hrană care susțin vasta comunitate de pești de gheață.

Acest lucru ar face această comunitate neobișnuit de mare de pești de gheață deosebit de vulnerabilă. Cuiburile lor foarte localizate înseamnă că colonia și-a „pus toate ouăle într-un singur coș”: Orice șoc în mediul înconjurător are potențialul de a distruge întreaga populație.

Autorii spun că studiul lor oferă un motiv mai mult decât suficient pentru a stabili o zonă marină protejată în Marea Weddell, asemănătoare cu protecția mediului din Marea Ross, care interzice pescuitul comercial în apele sale. Între timp, echipa a montat o cameră pentru a fotografia colonia de două ori pe zi timp de doi ani și și-a planificat să revină în regiune pentru studii ulterioare.

Vă recomandăm să citiți și:

Un recif de corali în formă de trandafir, „ca o operă de artă”, a fost descoperit în Tahiti

O floare unică în lume a înflorit la Cazanele Dunării

Păsările par să fie mai rezistente la stresul termic cauzat de criza climatică, decât au crezut cercetătorii

Anatomia unică ajută câinele sălbatic african să aibă un stil special de vânătoare