O nouă specie de pangolin, descoperită în România la unul dintre cele mai importante situri paleontologice ale Europei de Est

16 01. 2022, 17:00

Analiza detaliată a fosilelor din unul dintre cele mai importante situri paleontologice ale Europei de Est a dus la descoperirea unei noi specii de pangolin, despre care se credea anterior că a existat în Europa în timpul Pleistocenului timpuriu, însă abia acum a fost confirmată.

„Nu este o fosilă sofisticată. Este doar un singur os, însă este vorba despre o nouă specie. Suntem foarte mândri de această descoperire pentru că fosilele de pangolini sunt extrem de puține. Cea din cazul de față provine de cel mai tânăr pangolin descoperit vreodată în Europa și este singura fosilă de pangolin din Europa pleistocenă”, a explicat Claire Terhune, profesor de antropologie la Universitatea din Arkansas, SUA.

Osul este un humerus (sau osul brațului) și a fost descoperit la Grăunceanu, un depozit bogat în fosile situat în Valea Oltețului din județul Olt, potrivit ScienceDaily.

„Pangolinii erau prezenți în Europa în urmă cu cel puțin 2 milioane de ani”

Timp de aproape un deceniu, Terhune și o echipă internațională de cercetători și-au concentrat atenția asupra depozitului Grăunceanu și altor situri din Olteț. Aceste situri, descoperite inițial în urma alunecărilor de teren din anii 1960, au scos la iveală fosile de la o varietate de specii animale, inclusiv o maimuță terestră mare, o girafă cu gât scurt, rinoceri și feline cu dinți-sabi, iar acum o nouă specie de pangolin.

Fosila de pangolin descoperită în județul Olt. Credit foto: Claire Terhune/University of Arkansas

„Și mai interesant este faptul că, deși unele cercetări din anii 1930 au sugerat prezența pangolinilor în Europa în timpul Pleistocenului, acele fosile s-au pierdut, iar alți cercetători au pus la îndoială veridicitatea lor. Acum știm cu certitudine că pangolinii erau prezenți în Europa în urmă cu cel puțin 2 milioane de ani”, a adăugat Terhune.

Pangolinii există astăzi în Asia și Africa. Acoperiți cu solzi din cap până în picioare, pangolinii sunt uneori confundați cu reptile, însă pangolinii moderni sunt de fapt mamifere și înrudite îndeaproape cu carnivorele. De asemenea, pangolinii sunt printre cele mai traficate animale din lume. Potrivit World Wildlife Fund (WWF), cele opt specii de pangolin de pe cele două continente sunt considerate „vulnerabile” și „în pericol de dispariție”.

Noua fosilă de pangolin are o vechime cuprinsă între 1,9 și 2,2 milioane de ani

Noua fosilă de pangolin are o vechime cuprinsă între 1,9 și 2,2 milioane de ani, astfel putând fi plasată în epoca pleistocenă. Identificarea fosilei este semnificativă pentru că cercetările anterioare sugerau că pangolinii au dispărut din istoricul paleontologic european în timpul Miocenului de mijloc, în jur de 10 milioane de ani în urmă. Studiile anterioare au teoretizat că pangolinii au fost „împinși” spre medii mai tropicale și ecuatoriale din cauza tendințelor de răcire globale.

Totodată, Smutsia olteniensis, așa cum a fost denumită noua specie, împărtășește numeroase trăsături unice cu alți membri ai genului Smutsia, care astăzi trăiesc doar în Africa.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Studiu: pangolinii nu au fost gazda intermediară pentru coronavirus

China a scos pangolinii de pe lista medicamentelor tradiționale

Imagini rare cu pangolinii giganţi, printre cele mai traficate animale. Solzii lor, o comoară pentru braconieri

Pangolinul, cel mai ciudat mamifer de pe Pământ. Are limba mai lungă decât corpul