Rusia intenţionează să elimine emisiile poluante din sectorul industrial până în anul 2060, a afirmat miercuri preşedintele Vladimir Putin, în perspectiva summitului ONU pe tema schimbărilor climatice, informează cotidianul Le Figaro.
„La nivel practic, Rusia se va strădui să atingă neutralitatea în materie de dioxid de carbon în economie. Şi am stabilit un obiectiv concret – până cel târziu în anul 2060″, a declarat Vladimir Putin la forumul „Săptămâna rusă a energiei”, desfăşurat la Moscova.
Termenul stabilit de Rusia este acelaşi cu cel al Chinei. Cotidianul Kommersant a dezvăluit recent că Administraţia de la Moscova pregăteşte o nouă strategie pentru protejarea mediului care prevede reducerea semnificativă a emisiilor poluante. Rusia ar vrea să diminueze cu 80% emisiile poluante până în anul 2050, în principal prin reducerea treptată a utilizării carbunilor pentru producerea la electricitate şi prin folosirea din ce în ce mai mult a energiei nucleare.
Rusia, unul dintre cei mai mari producători de petrol şi gaz din lume, a fixat ţinta eliminării emisiilor poluante înaintea „Conferinţei părţilor pe tema schimbărilor climatice” (COP26), care va fi organizată de Naţiunile Unite în oraşul britanic Glasgow în perioada 31 octombrie-12 noiembrie.
Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Pactul ecologic european, a anunţat recent, potrivit Mediafax, că se va deplasa în Rusia pentru a discuta despre măsuri în sensul protejării climei.