A fost înregistrată cea mai rece iarnă din Antarctica. Câte grade au fost
La Polul Sud tocmai a fost înregistrată cea mai rece iarnă.
Între aprilie și septembrie, o stație de cercetare aflată pe un platou înalt din Antarctica a înregistrat o temperatură medie de minus 61 de grade Celsius. Aceasta este cea mai scăzută temperatură înregistrată de când au început masurătorile, în 1957, și cu aproximativ 2,5 grade Celsius mai mică decât cea mai recentă medie în 30 de ani, potrivit Live Science.
Recordul pentru cea mai rece iarnă era de minus 60,6 C, în 1976, a scris jurnalistul Stefano Di Battista, pe Twitter.
Această iarnă rece este cauzată, probabil, de un vârtej polar puternic în stratosferă, al doilea strat al atmosferei planetei de la suprafața Pământului.
„Practic, vânturile din stratosfera polară au fost mai puternice decât în mod normal, ceea ce este asociat cu deplasarea fluxului de curenți către pol. Acest lucru menține aerul rece blocat în mare parte în Antarctica”, a declarat Amy Butler, un om de știință la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA.
De asemenea, un vortex polar puternic duce la o mai mare epuizare a ozonului în stratosferă, ceea ce îl întărește și mai mult. Ozonul este un gaz format din trei molecule de oxigen care se găsește în atmosferă. Ozonul protejează suprafața Pământului de razele ultraviolete dăunătoare și diminuarea acestuia poate extinde gaura de ozon peste Antarctica.
Temperaturile scăzute din Antarctica, în contrast cu tendințele din restul lumii
Temperaturile scăzute au dus nivelurile de gheață marină din jurul Antarcticii la cea de-a cincea cea mai mare întindere înregistrată în august. Dar gheața s-a topit rapid până la sfârșitul lunii septembrie și gheața mării s-a subțiat la unele dintre cele mai scăzute niveluri observate în acea perioadă a anului.
Oamenii de știință au declarat că în Antarctica clima se schimbă rapid și o iarnă rece nu atenuează gravitatea schimbărilor climatice.
Temperaturile scăzute din Antarctica sunt în contrast cu tendințele din restul lumii, unde s-a înregistrat a patra cea mai fierbinte vară. De fapt, iulie 2021 a fost cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată.
„O iarnă rece este interesantă, dar nu schimbă tendința de încălzire pe termen lung”, a declarat Eric Steig, profesor de științe atmosferice la Universitatea din Washington.
Pe termen lung, Antarctica, la fel ca restul lumii, se încălzește și pierde rapid gheața mării.
Citește și:
Un lac din Antarctica a dispărut fără urmă. Explicația oamenilor de știință
Marinarii Māori au ajuns în Antarctica cu 1.200 de ani înaintea europenilor
Descoperire uluitoare: ce se afla, de fapt, sub Antarctica acum 90 de milioane de ani