Cea mai nordică insulă din lume, descoperită întâmplător de cercetători, ar putea dispărea în curând
Oamenii de știință au descoperit ceea ce ar putea fi cea mai nordică insulă din lume, situată la nord de Groenlanda. Totuși, insula ar putea fi în curând înghițită de ape.
Cercetătorii au descoperit insula în timpul unei expediții în iulie, crezând inițial că au ajuns la Oodaaq, considerată până acum cea mai nordică insulă de pe Pământ.
„Am fost informați cu privire la o eroare pe sistemul GPS ce ne-a făcut să credem că pășeam pe Insula Oodaaq. De fapt, descoperisem o nouă insulă mai nordică, o descoperire ce extinde ușor Regatul Danemarcei”, a explicat Morten Rasch, coordonatorul misiunii și cercetător la Universitatea din Copenhaga.
„Insula care încă nu a fost numită este cel mai nordic punct al Groenlandei”
Insula Oodaaq este situată la aproximativ 700 kilometri nord de Polul Nord, în timp ce noua insula este situată la 780 metri nord de Oodaaq.
Universitatea din Copenhaga a transmis printr-un comunicat că „insula care încă nu a fost numită este cel mai nordic punct al Groenlandei și unul dintre cele mai nordice puncte ale Pământului”.
Totuși, insula se află între 30 și 60 de metri deasupra nivelului mării, astfel că Rasch a adăugat că poate fi „o insuliță de scurtă-durată”.
„Nimeni nu știe cât timp va rezista. În principiu, insula ar putea dispărea imediat ce este lovită de o nouă furtună puternică”, a precizat Rasch.
O regiune grav afectată de schimbările climatice
Teritoriul danez autonom al Groenlandei a ajuns pe prima pagină a publicațiilor din lumea întreaga în anii recenți, mai ales după ce președintele american Donald Trump a declarat că dorește să cumpere teritoriul din Arctica.
Propunerea, catalogată drept „absurdă” de guvernul danez, a cauzat o adevărată confuzie diplomatică. În același timp, afirmația „absurdă” a reînnoit interesul americanilor pentru regiune, scrie Science Alert.
De asemenea, regiunea unde se află cea mai nordică insulă a fost afectată grav de schimbările climatice pe măsură ce temperaturile tot mai crescute au topit ghețari și au contribuit la creșterea alarmantă a nivelului mării.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cipru, a treia cea mai mare insulă din Marea Mediterană
Japonia are o insulă nouă ca urmare a erupției unui vulcan subacvatic
Insula Capri, o stațiune locuită încă din vremurile preistorice
Ada Kaleh, insula fortificată de pe Dunăre locuită încă din antichitate