Măsuri dure pentru protejarea elefanţilor în Sri Lanka
Sri Lanka va elibera cărţi de identitate biometrice pentru elefanţii ţinuţi în captivitate şi va interzice călărirea acestora în momentul în care persoana a consumat băuturi acoolice.
Noile măsuri vizează protejarea animalelor şi includ reglementări stricte privind elefanţii care sunt folosiţi la muncă, precum şi impunerea unei băi zilnice de două ore şi jumătate pentru fiecare animal.
Datele oficiale arată că există aproximativ 200 de elefanţi domestici în ţara din Asia de Sud, populaţia în sălbăticie fiind estimată la aproximativ 7.500.
Noua lege va impune tuturor proprietarilor să se asigure că animalele aflate în grija lor au cărţi de identitate biometrice.
Limitări privind munca elefanților
Puii de elefanţi nu mai pot fi folosiţi pentru muncă şi nu pot fi separaţi de mame, potrivit Mediafax. Elefanţii nu vor putea lucra mai mult de patru ore pe zi, iar munca de noapte este interzisă.
Există şi noi restricţii în industria turismului – de acum înainte, nu mai mult de patru persoane pot călări simultan un elefant, iar călăreţilor le este interzis să urce pe ei dacă sunt sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cei care încalcă noua lege pot pierde elefantul şi riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare.