Imagini inedite cu cerbi și ciute surprinse într-o pădure din Parcul Natural Apuseni
Cerbi și ciute care se hrănesc într-o pădure din Parcul Natural Apuseni au fost filmați cu ajutorul camerelor de supraveghere a faunei montate de angajații Romsilva.
„Imagini foarte frumoase cu cerbi și ciute care se hrănesc în liniște într-o pădure din Parcul Natural Apuseni”, au scris pe Facebook reprezentanții Romsilva, care au postat și o filmare realizată de Florin Coraș.
Conform reprezentanților Romsilva, în această perioadă, cerbilor le cresc coarnele la loc, după ce le-au „lepădat” la începutul primăverii. Coarnele cerbilor se vor dezvolta până la toamnă, până la boncănitul cerbilor, atunci când masculii se înfruntă între ei pentru supremația cârdurilor de ciute în sezonul împerecherii.
„Cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară”
„Cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile sunt alcătuite după boncănit şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie”, se arată în postare, potrivit Mediafax.
Parcul Natural Apuseni este unul dintre cele 22 de parcuri administrate de Romsilva și are o suprafață de 76.064 de hectare.