Premieră europeană: Zimbri din Germania au sosit în Banatul Montan

04 07. 2021, 00:05

Șapte masculi de zimbru au sosit din Germania în Banatul Montan, în locul cunoscut precum Măgura Zimbrilor, aceasta fiind prima relocare de acest fel din Europa.

Relocarea masculilor de zimbru a avut loc pe 30 mai, în Măgura Zimbrilor, din Banatul Montan. Cele 7 exemplare au sosit din Germania prin proiectul Life Re-Bison și vor contribui la diversitatea genetică a populație de zimbri din libertate.

Transportul a fost pregătit de către WWF România, Rewilding Europe și rezervațiile din Germania de unde provin zimbrii: Donaumoos, Bad Berleburg, Neumünster, Bielefeld.

Decizia relocării exemplarelor a fost luată în urma unui process de selecție complex și a consultărilor cu grupul de specialiști IUCN (IUCN SSC Bison Specialist Group) în etologia și conservarea speciei.

Zimbrii au petrecut împreună șase luni în rezervația Donaumoos pentru a se cunoaște și a facilita procesul de adaptare odată ajunși în mediul necunoscut al Munților Țarcu.

Masculii pot depăși la maturitate pot depăși 800 kg

„După 6 ani de proiect putem spune că am avut parte de multe premiere, de la faptul că am avut peste 25 de pui născuți în libertate, la datele GPS care ne indică faptul că un zimbru a ajuns la peste 2000 de metri altitudine în Munții Țarcu, iar acum am reușit să avem un transport unicat, format doar din masculi. Proiectul este unul de pionierat, iar asta ajută întreaga comunitate științifică din Europa să înțeleagă mai bine specia și să avem rezultate bune în conservarea ei.”, spune Marina Drugă, manager proiect LIFE RE-Bison, WWF-România.

După perioada de carantinare masculii nou-veniți vor păși în liberate unde, mulțumită ultimelor două transporturi din acest an, acum există o populație de 100 de zimbri, cea mai numeroasă din România.

Acești masculi sunt încă tineri, dar la maturitate pot depăși 800 kg, în timp ce femela de zimbru poate atinge peste 600 kg.

Masculii de zimbru sunt solitari și majoritatea timpului o petrec departe de grupul de female cu pui, dar revin în perioada de împerechere și peste iarnă.

„Nu se poate să nu îl tratăm cu respect”

„Când urmărim de la distanță un exemplar precum Bilbo, adus din Suedia în 2017, nu se poate să nu îl tratăm cu respect, precum un animal sălbatic. Nu avem cum să îl cântărim, dar acest mascul pare să ajungă la 900 kg. Peisajul îi prinde bine, este numai mușchi fiindcă parcurge zeci de km prin păduri, dealuri și pășuni; în plus, are mâncare din belșug”, declară Daniel Hurduzeu, ranger în Măgura Zimbrilor, potrivit Mediafax.

Reintroducerea zimbrilor în Carpații Meridionali se realizează în cadrul proiectului „Acţiuni urgente pentru refacerea populaţiilor de zimbru în România”, implementat de WWF România şi Rewilding Europe,cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul LIFE și alături de comunitățile locale.

Transporturile zimbrilor sunt posibile cu sprijinul Ministerului Mediului, Regiei Națională a Pădurilor – Romsilva, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Serviciul Teritorial Caraș-Severin, Gărzii Forestiere Județene Caraș-Severin, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Reșița, Primăriei comunei Armeniș și Ocolului Silvic Teregova.