Raport alarmant al ONU: „Greul abia acum începe. Am distrus planeta, în curând vom culege roadele”

26 06. 2021, 16:02

O versiune preliminară a raportului privind schimbările climatice de la Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (IPCC) din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) lansează un avertisment sumbru. Omenirea se află pe punctul de distrugere planetară mulțumită numeroaselor pericole cauzate de schimbările climatice tot mai grave.

Raportul, care a ajuns la agenția de știri Agence France-Presse (AFP), are 4.000 de pagini, însă mesajul principal poate fi sintetizat în mod foarte clar. Omenirea a distrus planeta, iar noi vom culege roadele foarte, foarte curând.

Mai precis, raportul elaborat de sute de oameni de știință prezice o extincție în masă, temperaturi extrem de ridicate, tot mai multe epidemii, niveluri crescute ale mărilor, dar și prăbușirea ecosistemelor în următoarele decenii.

„Viața pe Pământ își poate reveni. Oamenii nu pot”

„Greul abia acum începe. Viețile copiilor și nepoților noștri vor fi mai afectate decât ale noastre”, arată raportul.

Documentul este așteptat să fie publicat în luna februarie 2022, însă AFP notează că atunci va fi prea târziu pentru a influența summiturile Națiunilor Unite privind schimbările climatice, biodiversitate și siguranța alimentară. Raportul arată că există o posibilitate foarte reală ca timpul omenirii pe planeta Pământ să se apropie de sfârșit.

Sursa foto: Unsplash

„Viața pe Pământ își poate reveni de pe urma unor schimbări climatice drastice prin evoluarea în noi specii și crearea unor noi ecosisteme. Oamenii nu pot face același lucru”, mai transmite raportul ONU.

„Trebuie să redefinim modul nostru de viață și de consum”

Deși unele țări au înregistrat progrese reale în privința măsurilor împotriva schimbărilor climatice incluse în Acordul de la Paris din 2015, raportul sugerează că devastarea climatică a început deja. Pentru a încetini schimbările climatice, lumea întreagă va trebui să ia măsuri agresive și imediate pe toate fronturile, potrivit Futurism.

„Trebuie să luăm măsuri pe toate nivelurile: individual, comunitar, afaceri, instituții și guverne. Trebuie să redefinim modul nostru de viață și de consum”, mai adaugă raportul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Urșii hibrizi „pizzly”, tot mai răspândiți în Arctica din cauza schimbărilor climatice

Schimbările climatice cauzate de omenire au dus la deplasarea axei Pământului în ultimele decenii

Schimbările climatice agravează și prelungesc sezonul alergiilor la polen

Schimbările climatice. Cum s-ar resimți o încălzire globală cu +4 grade Celsius?