Pui de urs, ținut în captivitate de un bărbat din Borșa. Ministrul Mediului spune că este „un act de cruzime”
Un pui de urs a fost găsit ținut în captivitate în gospodăria unui maramureșean. În locuința bărbatului se aflau peste 40 de kilograme de carne ce par a fi de vânat.
Polițiștii din Maramureș au făcut, joi, trei percheziții domiciliare la locuința și dependințele unui bărbat de 59 de ani din Borșa.
Au fost ridicate peste 40 de kilograme de carne ce par a fi de vânat, o ursoaică de aproximativ 4 luni, o capcană tip „gură de lup”, prevăzută cu lanț și ancoră metalică, precum și alte bunuri.
Puiul de urs a fost examinat de către un medic veterinar, fiind predat reprezentaților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș. Bărbatul de 59 de ani este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv deținerea în captivitate fără drept a unor specii de interes cinegetic.
Ministrul Mediului spune că este „un act de cruzime”
Un pui de urs ținut captiv într-o magazie nu este doar o încălcare a legii, ci este și un act de cruzime, spune Tanczos Barna, după ce polițiștii au eliberat un pui de urs ținut în captivitate. „Animalele sălbatice nu sunt animale de companie care pot fi luate din habitatul lor natural”, a precizat ministrul, potrivit Mediafax.
„Nimic nu poate justifica o astfel de atitudine. Un pui de urs ținut captiv într-o magazie nu este doar o încălcare a legii ci este și un act de cruzime. Animalele sălbatice nu sunt animale de companie care pot fi luate din habitatul lor natural și crescute în gospodărie. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se preocupă de conservarea acestei specii protejate și condamnă orice astfel de derapaje care pun în pericol fauna sălbatică a României”, spune ministrul Mediului, Barna Tánczos, după ce comisarii Gărzii de Mediu Maramureș împreună cu polițiști de la IPJ Maramureș au eliberat un urs, în vârstă de aproximativ patru luni, ținut în captivitate de un bărbat, în orașul Borșa.