Un pește rareori văzut de oamenii de știință, descoperit eșuat pe o plajă din California
Cu gura sa uriașă care dezvăluie un set de dinți negri și ascuțiți și un apendice înconjurat de tentacule, creatura marină seamănă cu ceva dintr-un film de groază.
Însă, peștele cu o lățime de 45 centimetri, care a ajuns cumva din adâncurile Oceanului Pacific pe țărmurile din Newport Beach, California, este foarte real și o descoperire extrem de rară.
Fiind una dintre cele aproximativ 300 de specii de pești pescari sau lofiiforme (probabil cel mai bine cunoscut drept peștele cu colți și o antenă luminoasă din animația „Finding Nemo” de la Pixar”), peștele din cazul de față („Pacific footballfish” sau Himantolophus sagamius) a fost găsit de Ben Estes în timpul unei plimbări pe plajă. Specimenul este și mai surprinzător având în vedere starea perfectă în care se află.
„Nu am mai văzut niciodată un pește care să arate așa”
„Am știut că a fost o descoperire neobișnuită. Nu am mai văzut niciodată un pește care să arate așa”, a spus Ben Estes, pescar de-o viață și vizitator regulat al plajei respective, potrivit The Guardian.
„Nu știu dacă a înțeles implicațiile descoperirii sale. Creatura din cazul de față era aproape perfect intactă. De unde ar fi putut veni de la o adâncime atât de mare?”, a spus Jessica Roame, coordonator la organizația Davey’s Locker Sportfishing & Whale Watching. Organizația a fost una dintre primele care au publicat fotografii cu peștele pe rețelele de socializare online.
Deocamdată, nu avem prea multe răspunsuri la întrebările noastre, a explicat John Ugoretz, oficial din cadrul departamentului de pescuit și vânat din California. Cercetătorii sunt doar bucuroși că au șansa să analizeze din nou specia, care de obicei trăiește în adâncurile întunecate ale oceanelor, undeva la adâncimi de 900 metri. Peștii din această specie sunt rareori recuperați de la acele adâncimi.
Peștii pescari sunt printre cele mai cunoscute creaturi din adâncuri
După ce a fost înghețat, oficialii din California au luat legătura cu Muzeul de Istorie Naturală din Los Angeles „în speranța că peștele ar putea fi transferat în colecția lor”, a mai precizat Ugoretz. Muzeul mai are doar trei alte specimene în colecția sa. Cu toate acestea, doar unul este din California și niciunul dintre acestea nu este în stare bună, a adăugat Ugoretz.
Chiar dacă sunt foarte rar întâlniți, peștii pescari sunt printre cele mai cunoscute creaturi din adâncuri. Dinții lor ascuțiți, deși par amenințători, sunt folosiți mai mult pentru a prinde în capcană pradă decât să muște.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Creatura din ocean care îi îngrozește pe marii rechini albi
„O grămadă încâlcită” găsită pe o plajă din SUA este, de fapt, o creatură marină ciudată