Un studiu asupra genomului care a implicat ultimele populații de pe Terra de rinoceri de Sumatra, locuitori ai pădurii tropicale, le-a adus oamenilor de știință vești bune despre perspectivele de salvare a acestei specii considerată pe cale de dispariție.
În urma realizării studiului, cercetătorii au constatat că cele două populații sălbatice ale acestor rinoceri care mai trăiesc pe insulele Borneo și Sumatra sunt sănătoase din punct de vedere genetic și au un nivel surprinzător de scăzut de consangvinizare.
Experții estimează că doar aproximativ 80 de rinoceri au rămas după ce o populație separată din Peninsula Malaezia a dispărut în ultimii ani. Rinocerul din Sumatra, cea mai apropiată rudă a rinocerului lânos, o specie notabilă din ultima epocă glaciară, este cunoscut pentru cele două coarne mici și un strat subțire de păr brun-roșcat.
„Cu o populație atât de mică, ne așteptam la o consangvinizare mult mai mare a populațiilor de rinoceri de Sumatra existente. Astfel că aceste descoperiri au reprezentat o veste bună pentru noi”, a declarat Nicolas Dussex, cercetător postdoctoral la Centrul pentru Paleogenetică din Suedia, care a contribuit la studiul publicat în revista Nature Communications.
„Mai mult, în timp ce soarta populației din Malaezia servește drept un avertisment puternic cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla cu cele două populații rămase în Sumatra și Borneo, descoperirile noastre sugerează că este posibil să nu fie prea târziu pentru a găsi modalități de a păstra diversitatea genetică a speciei”, a adăugat Dussex.
Cercetătorii au secvențiat genomul a șapte rinoceri din Borneo, opt din Sumatra și șase din fosta populație din Peninsula Malaezia, care a fost considerată dispărută începând cu 2015.
Rinocerul din Sumatra este cea mai mică dintre cele cinci specii de rinocer din lume, cântărind între 700 – 800 kg la maturitate. Locuitor al pădurii tropicale, cel mai vocal dintre speciile de rinoceri rămâne solitar, cu excepția împerecherii și creșterii puilor. În trecut a ocupat o zonă vastă din Asia de Sud-Est, de la poalele Himalayei până la insulele Borneo și Sumatra.
Braconajul și distrugerea habitatului de către oameni au decimat populația, numărul acesteia scăzând cu aproximativ 70% în ultimele două decenii.
„Când vine vorba de supraviețuirea pe termen lung a unei specii, diversitatea genetică este unul dintre factorii cheie, întrucât acest lucru permite adaptarea la viitoarele schimbări de mediu și la boli”, a declarat Johanna von Seth, doctorand al Centrului pentru Paleogenetică, potrivit Reuters.
Cercetătorii au afirmat că etape precum translocarea rinocerilor pentru împerechere – o propunere costisitoare și dificilă din punct de vedere logistic – sau utilizarea inseminării artificiale ar putea permite un schimb de gene benefic între populațiile din Borneo și Sumatra. Această specie a înregistrat un nivel scăzut de reproducere în captivitate și se confruntă cu un risc ridicat de consangvinizare (împerecherea cu rude apropiate) în sălbăticie, din cauza numărului redus de membri.
Consangvinizarea creează un risc sporit de defecte genetice și o diversitate genetică redusă. Oamenii de știință se temeau că rapoartele anterioare despre tumori și fertilitate scăzută în rândul acestor rinoceri erau dovezi ale unei populații puternic consangvinizate.
Este important să ne amintim că rinocerul din Sumatra este încă pe punctul de a dispărea din cauza factorilor non-genetici”, a declarat Love Dalén, profesor de genetică evolutivă al Centrului pentru Paleogenetică și coautorul studiului.
„Astfel, dacă reușim să rezolvăm problemele cauzate de distrugerea habitatului și braconaj, există cel puțin șansa ca supraviețuitorii să nu fie condamnați prin starea lor genetică slabă”, a adăugat Dalén.
10 lucruri fascinante pe care trebuie să le ştii despre rinoceri
Mumia unui câine din Epoca de Gheață conține rămășițele unuia dintre ultimii rinoceri lânoși
Măsura preventivă luată de autorităţile din Zimbabwe pentru a frâna braconajul de rinoceri