Un huhurez care se odihnește pe creanga unui copac a fost filmat în Parcul Natural Bucegi. Pasărea face parte din cea mai răspândită specie de răpitoare nocturne europene.
Filmarea a fost realizată de un ranger al parcului natural administrat de Romsilva. Potrivit specialiștilor, huhurezul este o specie răpitoare care trăiește atât la câmpie, cât și la munte. Se hrănește în special cu șoareci și insecte și vânează noaptea.
„Huhurezul este specia cea mai comună și mai larg răspândită dintre răpitoarele nocturne europene. În România, cuibărește pe întreg teritoriul, din zonele joase (câmpie și Delta Dunării) până în regiunile montane. Trăiește în păduri deschise și semi-deschise, în zone stâncoase cu arbori și tufăriș, parcuri, zone agricole cu pâlcuri de pădure. Huhurezul este specie carnivoră, se hrănește predominant șoareci, dar consumă și insecte, viermi sau melci”, au explicat reprezentanții Romsilva, potrivit Mediafax.
Parcul Natural Bucegi are o suprafață de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare sunt păduri. Pe raza parcului sunt amenajate 52 de trasee turistice pe patru magistrale care străbat întregul parc, marcate cu benzi roșii, galbene, albastre și cruce albastră.