Acești melci se decapitează singuri și apoi își regenerează un corp nou-nouț
Regenerarea este o abilitate destul de răspândită în regnul animal. Când vine vorba de creșterea șanselor de supraviețuire pe termen lung, pur și simplu nu există opțiune mai bună decât creșterea la loc a brațelor și organelor. Însă, două specii de melci de mare duc la extrem acest concept.
Aceste două specii se pot decapita și apoi își pot regenera întregul corp de la gât în jos, cu tot cu organe complet funcționale. Tactica nu este nici măcar reproductivă. În cele din urmă, corpul eliminat moare, în timp ce melcul trăiește mai departe cu noul corp.
Nu este foarte clar motivul pentru care cele două animale, Elysia cf. marginata și E. atroviridis, au dezvoltat această superputere.
Însă, biologii Sayaka Mitoh și Yoichi Yusa de la Universitatea Nara din Japonia cred că ar putea ajuta melcii să scape de paraziți care le împiedică reproducerea.
Cea mai dramatică tehnică de controlare a paraziților
În acest caz, aceasta ar fi cea mai dramatică tehnică de controlare a paraziților pe care cercetătorii au studiat-o până acum.
Descoperirea a fost accidentală. În laboratorul său, Yusa și studenții săi studiază întregul ciclu de viață al melcilor de mare. Mitoh lucra cu animalele într-o zi atunci când a observat că unul a trecut prin autotomie, adică și-a pierdut în mod spontan corpul, la fel cum o șopârlă își pierde coada. Însă, în acest caz, întregul corp al melcului a fost eliminat și capul se mișca singur.
„Am fost surprinși să vedem capul care se mișca imediat după autotomie. Am crezut că va muri în curând fără inimă și alte organe importante, însă am fost surprinși să descoperim că și-a regenerat întregul corp”, a explicat Mitoh.
Așadar, cercetătorii au încercat să afle ce se întâmplă și au descoperit un proces fascinant.
Cum reușește capul melcului să rămână în viață după ce este separat de corp
În decurs de câteva ore de la autotomie, capul melcului a început să se hrănească. Rana de la gât s-a vindecat în doar câteva zile. Inima a început să se regenereze în decurs de o săptămână, apoi, în doar trei săptămâni, melcul de mare avea un corp nou-nouț. Un individ a făcut asta chiar de două ori, potrivit Science Alert.
Totuși, cercetătorii încă nu știu cu certitudine cum reușește capul melcului să rămână în viață după ce este separat de corpul care conține inima și alte organe importante. Însă, oamenii de știință cred că ar putea avea legătură cu modul în care melcii produc energie.
Melcii de mare sacoglossa se hrănesc cu alge, însă aceștia nu doar digerează algele. Corpurile lor incorporează cloroplastele algelor, ceea ce le permite creaturilor să treacă prin fotosinteză, un fenomen fascinant numit „kleptoplasty”.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cercetătorii au reușit să regenereze nervul optic al unui șoarece
Cum arată specia nou descoperită de melc care a fost numită după Greta Thunberg – FOTO