Imagini „de senzaţie”: Mai multe ciute au fost filmate într-o pădure acoperită cu zăpadă
Mai multe ciute au fost filmate într-o pădure acoperită cu zăpadă din judeţul Suceava. Animalele aleargă prin nămeţi şi caută de hrană. Filmarea a fost realizată de un angajat al companiei Romsilva.
Filmarea a fost realizată de un pădurar dintr-un ocol silvic din judeţul Suceava. În imagini apar aproximativ 10 ciute care aleargă prin zăpadă. Reprezentanţii Romsilva au profitat de ocazie ca să explice diferenţa între căprioare şi ciute.
Perechea cerbului este ciuta sau cerboaica şi NU căprioara!
„Un video de senzaţie, cu un cârd de ciute filmate în pădurile Romsilva-Ocolul Silvic Stulpicani…. Poate ar merita clarificată o confuzie destul de frecvent întâlnită. Perechea cerbului este ciuta sau cerboaica şi NU căprioara! Aceasta din urmă este femela căpriorului! Cerbul se mai numeşte şi taur sau taur de cerb”, au scris, pe Facebook, reprezentanţii Romsilva.
Cârdurile sau turmele de cerbi şi ciute sunt trecătoare
Potrivit specialiştilor Romsilva, cârdurile sau turmele de cerbi şi ciute sunt trecătoare. Cele de toamnă se numesc turme sau cârduri de boncăluit, adunând în jurul unui taur între două şi cinci ciute cu sau fără viţei. După terminarea boncăluitului, cerbii masculi se despart de cerboaice, acestea alcătuindu-şi, la rândul lor, alte cârduri de iernat. Uneori şi taurii însoţitori, sau lăturaşi, se întâmplă să rămână peste iarnă alături de ciute. Cel mai adesea, însă, ei se alătură turmelor de iernat ale masculilor, potrivit Mediafax.
Reprezentanţii Romsilva mai spun că la venirea primăverii cerbii se împrăştie, iar ciutele se împart în grupuri mai mici, ori devin şi ele singuratice, păstrându-şi alături doar puii. Viţeii se nasc în luna mai şi au o blană pestriţă, care îi ajută să fie aproape invizibili în pădure. De obicei fiecare ciută fată un pui, dar sunt destule şi fătările cu doi pui. Viţeii, nume pe care îl poartă până îşi schimbă culoarea în cea de adult, rămân alături de cerboaice până la peste un an, uneori chiar şi până la doi ani.