O haită mare de lupi care patrulează a fost filmată de o cameră montată în Pădurile Brașovului. Grupul de opt animale este condus de o femelă care deschide drumul celorlalți lupi.
Imaginile cu lupii care patrulează au fost surprinse noaptea de o cameră montată în Pădurile Brașovului. În înregistrare apar mai mulți lupi conduși de o femelă. Aceasta conduce haita și deschide drumul lupilor.
„De fiecare dată când analizăm imaginile preluate de camerele de monitorizare avem câte o surpriză plăcută. Aşa s-a întâmplat şi acum. Am descoperit imagini spectaculoase cu o haită de lupi surprinsă în timp ce „patrula” prin Pădurile Brașovului. Prima a trecut femela dominantă, care a „tatonat” terenul. După un timp au apărut și ceilalți lupi din haită, pentru că aceste animale sunt timide, prudente. Haita imortalizată de noi acum este una destul de mare, compusă din 8 exemplare”, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții Regiei Pădurilor Kronstadt, potrivit Mediafax.
Potrivit specialiștilor, în Pădurile Brașovului sunt cel puțin patru haite de lupi. În fondul cinegetic administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt au fost identificați aproximativ 22 de lupi, inclusiv unii singuratici, care nu fac parte dintr-o haită. O determinare exactă a populaţiei de lup este însă aproape imposibilă, având în vedere că aceste animale parcurg distanțe foarte mari și nu țin cont de „granițele” stabilite oameni, precizează specialiștii.