Cercetătorii au descoperit că mai multe mamifere decât ne-am fi așteptat au blană biofluorescentă
Mai întâi am descoperit că ornitorincii au blana biofluorescentă, iar acum cercetătorii au aflat că și vombatidele și alte mamifere marsupiale strălucesc în nuanțe minunate de verde, albastru și roz, sub lumina ultra-violetă.
În ultimii ani, oamenii de știință au descoperit că biofluorescența este mai des întâlnită la mamifere decât ne-am fi așteptat.
Inițial, veverițele zburătoare care strălucesc în nuanțe de roz au determinat cercetătorii să vadă cât de extinsă este, de fapt, această trăsătură în rândul mamiferelor. Aceștia au verificat și mamiferele monotreme, precum ornitorincul (Ornithorhynchus anatinus).
„Am aplicat lumina UV doar pe câteva zeci de mamifere”
Bineînțeles, imediat ce strălucirea ornitorincului a fost dezvăluită, alți cercetători, cum ar fi Kenny Travouillon și biologul Linette Umbrello de la Western Australian Museum, au început să aplice lumină UV pe diferite specimene din colecțiile muzeului.
„Am aplicat lumina UV doar pe câteva zeci de mamifere, deci nu a fost o căutare aprofundată. Probabil că aproximativ o treime dintre ele au strălucit”, a spus Travouillon.
Acestea includ ornitorincul (pe care l-au verificat de două ori), echidna, bandicoot și macrotis, oposumi și niște lilieci. Creaturile australiene se alătură unei serii de alte viețuitoare care sunt biofluorescente, inclusiv insecte, broaște, pești și ciuperci.
Cum apare biofluorescența
Biofluorescența apare atunci când o ființă vie absoarbe radiații cu energie ridicată, cum ar fi lumina ultravioletă, iar apoi emite lumină înapoi la o frecvență mai mică. Au fost identificate multe proteine care pot produce acest lucru în piele sau în alte țesuturi animale, inclusiv oase și dinți, potrivit Science Alert.
„Există compuși chimici în multe părți ale corpului animalelor care par să fie fluorescente, așa că nu este surprinzător să descoperim că pot exista și alți compuși chimici în alte lucruri, cum ar fi blana”, au adăugat cercetătorii.
Oamenii de știință au izolat unele dintre aceste molecule și le-au folosit pentru imagistica științifică, cum ar fi proteina fluorescentă verde a meduzei.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Caz bizar în Biologie: un grup de mamifere are excrementele în formă cubică