Imagini inedite din Lunca Mureșului: Familie de bursuci, surprinsă în timp ce se joacă
O familie de bursuci care se joacă și mănâncă a fost filmată de o cameră video amplasată în pădure. Imaginile au fost surprinse în Parcul Natural Lunca Mureșului de o cameră montată de un angajat Romsilva.
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a companiei Romsilva.
„Secvențe nocturne cu o familie de bursuci deosebit de simpatici, surprinși de una din camerele de monitorizare, amplasată de colegul nostru, Irinel Oberșan, în Parcul Natural Lunca Mureșului. Personajele noastre sunt tandre unul cu celălalt și grijulii cu vizuina lor”, scrie pe rețeaua de socializare.
Cu ce se hrănesc bursucii
Potrivit reprezentanților Romsilva, bursucul este un mamifer omnivor care se hrănește cu fructe, semințe, larve și ouă. Toamna își face provizii, pe care le depozitează în vizuină, pentru perioada iernii, când are o activitate redusă.
Vizuini complexe cu galerii lungi
Bursucii și construiesc vizuini complexe, la o adâncime de doi metri, cu galerii lungi, de până la opt metri, cu încăperi speciale pentru provizii, potrivit Mediafax.
Parcul Natural Lunca Mureșului este unul dintre cele 22 parcuri naturale sau naționale, pe care le administrează Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 17.455 hectare și se întinde de-a lungul râului Mureș, de la limita municipiului Arad până la granița româno-maghiară.