Peste o sută de balene, în pericol după ce au naufragiat pe coasta de vest din Sri Lanka
Forțele de ordine și voluntarii au încercat să împingă balenele înapoi în ocean, reușind până la urmă că salveze circa 120.
Voluntarii s-au aflat într-o cursă contra cronometru începând de luni pentru a salva peste 100 de balene pilot blocate pe coasta de vest din Sri Lanka, pe cea mai mare plajă a acestui stat insular. Balenele pilot cu aripioare scurte au început să naufragieze în apropiere de Panadura, la 25 de kilometri sud de Colombo, cu puțin înainte de lăsarea serii și în decurs de o oră numărul lor a crescut la aproximativ 100, a declarat șeful poliției locale Sanjaya Irasinghe, notează Science Alert.
„Cu ajutorul localnicilor am încercat să le împingem înapoi în ocean”, a spus Irasinghe. Acesta a mai adaugăt: „Dar se adună în continuare la țărm. Primim ajutor din partea marinei pentru salvarea acestor balene”.
Balenele pilot pot atinge chiar și șase metri în lungime și cântări în jur de o tonă la maturitate. Sunt considerate de către oamenii de știință animale foarte sociale, ceea ce ar putea explica de ce un număr atât de mare a eșuat pe plajele din Sri Lanka. Din nefericire, cauza acestuia naufragiu și a multor altora este necunoscută, în ciuda eforturilor depuse de cercetători în ultimele decenii.
Un eveniment fără precedent în Sri Lanka
Autoritatea pentru protecția mediului maritim din Sri Lanka (MEPA), care și-a trimis oficialii pentru a ajuta la operațiunea de salvare, a declarat că acesta este cel mai mare număr de balene naufragiate pe țărmurile țării.
„Este foarte neobișnuit ca un număr atât de mare (n.r. de balene) să ajungă pe țărmurile noastre”, a declarat șefului MEPA, Dharshani Lahandapura, pentru AFP, adăugând că nu este cunoscută cauza evenimentului.
Cu toate eforturile depuse, autoritățile și localnicii au reușit să împingă până marți din nou în ocean circa 120 de balene.
Șeful agenției este de părere că aceste eveniment este asemănător cu cel care a avut loc în Tasmania în luna septembrie a acestui an. După cum indică martorii de la fața locului, dar și autoritățile, în jur de 470 de balene au eșuat într-un port îndepărtat din Tasmania, insula sudică a Australiei.
Citește și:
Peste 90 de specii de balene şi delfini sunt pe cale de dispariţie din cauza oamenilor
Cea mai mare eșuare în masă din istoria Australiei. Cel puțin 380 de balene au murit
10 lucruri interesante pe care sigur nu le ştiai despre balene