Descoperire neașteptată în Florida: un șarpe cu două capete
Aparent, cele două capete sunt capabile să se miște, să clipească și să își folosească limbile în mod independent.
O pisică a unei familii din Florida a făcut o descoperire neașteptată: un șarpe cu două capete. Familia pisicii a văzut pentru prima dată șarpele în urmă cu aproximativ o lună, când pisica lor, Olive, a lăsat animalul pe podeaua sufrageriei lor, potrivit unei postări pe Facebook. Familia a fost nedumerită când a văzut că pisica capturase un șarpe mic, pătat, cu două capete atașate pe același același corp, fiecare capabil să-și miște ochii, gâtul și limba în mod independent, notează Science Alert.
Dos, șarpele cu două capete
Pe Facebook, familia a anunțat că a botezat acest șarpe neobișnuit „Dos”, „doi” în limba spaniolă, de asemenea, aceștia explică faptul că acesta are probleme legate modul în care se hrănește. „Încercăm o mulțime de lucruri, dar are probleme în ceea ce privește coordonarea celor două capete ale sale”, explică Kay Rogers, proprietara pisicii care l-a găsit pe Dos.
Această afecțiune, cunoscută sub numele de bicefalie, este o anomalie neobișnuită care apare în timpul dezvoltării embrionare, când gemenii identici nu reușesc să se separe complet. Condiția apare la tot felul de animale, inclusiv la cerbi. În ceea ce privește cerbii, anual este raportat un astfel de caz, în care un exemplar viu cu două capete este capturat.
Animalele bicefalice au probleme majore legate de supraviețuirea în sălbăticie, unde cele două creiere concurente îngreunează chiar și cele mai simple acțiuni precum prinderea prăzii sau fuga în fața prădătorilor. Ca atare, ele ajung adesea în custodia experților în faună sălbatică.
Deocamdată, Dos este îngrijit de Florida Fish and Wildlife Conservation Commission (FWC), care a făcut publice câteva imagini ale acestuia pentru Facebook. Experții FWC l-au identificat pe Dos ca un cursor negru sudic, Coluber constrictor priapus, un șarpe mic, neveninos, comun în sud-estul Statelor Unite.
Cu siguranță, Dos are o șansă mai bună de supraviețuire sub îngrijirea herpetologilor de la FWC decât în sălbăticie, pentru început, nu mai trebuie să își mai facă griji pentru pisici sau hrană, dar există în siguranță unele impedimente în calea unei vieți normale.
Citește și:
Care este cel mai mare animal pe care un şarpe îl poate consuma?
Un şarpe mutant, cu trei ochi funcţionali, descoperit în Australia – FOTO