Aspretele, un pește crezut dispărut din apele țării noastre, a fost redescoperit în râul Vâlsan din Munții Făgăraș.
Aspretele (Romanichthys valsanicola) este o fosilă vie, având o vechime de 65 de milioane de ani și fiind contemporan cu ultimii dinozauri de pe Pământ.
Totodată, aspretele considerat cel mai rar pește din Europa și, după unele estimări, chiar din lume.
Specia a fost descoperită în 1956 de Nicolae Stoica și a fost descris ulterior de Margareta Dumitrescu, Petre Bănărescu și Nicolae Stoica.
Acum, însă, aspretele a fost văzut din nou în râul Vâlsan din Munții Făgăraș de către Alex Găvan, activist și alpinist.
„S-a tot auzit că a dispărut, că nu mai există, dar colegii mei au reușit să îl identifice la ieșirea Vâlsanului din Munții Făgărașului, în satul Brădet”, a declarat Alex Găvan, la Digi24.
„În primul rând, în ultimii 50 de ani, aproape 70% din toate speciile de vertebrate au dispărut ca număr de exemplare, iar pentru speciile de pește de apă dulce această scădere a efectivelor este de 4% pe an ceea ce este foarte mult”, a explicat activistul, citând raportul Planeta Vie 2020 de la WWF.
„Acest pește nu este orice pește. Se află sub vârful Moldoveanu, cel mai înalt al țării, un mare simbol al României. Acest pește a străbătut eonii, de 65 de milioane de ani, practic lua micul dejun cu ultimii dinozauri pe Valea Vâlsanului. Acum 300 de mii de ani s-a întâmplat un eveniment unic. A apărut singura specie care își distruge propriul habitat. Ne referim la homo sapiens, specia noastră care are practic 4 luni ca și durată de viață comparativ cu aspretele. Salvând această specie atât de simbolică și atât de importantă, singura specie de pe Pământ care conține numele României, ne salvăm pe noi înșine”, a mai spus Găvan.
Activistul a mai subliniat că aspretele este grav amenințat de hidrocentrala construită pe râul Vălsan și a variațiilor de debit. „Legea trebuie respectată astfel încât acest pește să-și continue odiseea începută acum 65 de milioane de ani”, a mai precizat Găvan.
Peste 90 de specii de balene şi delfini sunt pe cale de dispariţie din cauza oamenilor
Motivul pentru care evoluția a șters complet o parte a sistemului imunitar al acestor pești
Populațiile de pești migratori au scăzut cu 76% în ultimii 50 de ani