O pasăre asemenea unui „avion de luptă” a doborât recordul mondial pentru cel mai lung zbor avian non-stop

18 10. 2020, 09:19

O pasăre care ar avea structura aerodinamica a unui „avion de luptă” a fost monitorizată zburând mai mult de 12.000 de kilometri din Alaska până în Noua Zeelandă, astfel stabilind un nou record pentru un zbor avion non-stop.

Pasărea „bar-tailed godwit”, o pasăre mare de mal, a pornit din Alaska de sud-vest la data de 16 septembrie și a ajuns într-un port în apropiere de Auckland 11 zile mai târziu, atingând viteze și de 88,5 km/h.

Individul mascul, cunoscut drept 4BBRW, a avut atașat pe spate și un dispozitiv pentru a fi urmărit prin satelit și pentru a permite oamenilor de știință să îi monitorizeze progresul. 4BBRW a fost una din patru păsări care au plecat împreună de pe meleagurile din Alaska, acolo unde s-au hrănit cu moluște și râme timp de două luni.

Timpul de zbor ar fi fost de 224 de ore

Pasărea are o greutate standard între 190 și 400 de grame, însă își poate dubla mărimea înaintea unui zbor îndelungat și poate chiar să-și micșoreze organele interne pentru a-și ușura încărcătura.

După ce au plecat din Alaska, păsările s-au îndreptat spre sud deasupra Insulelor Aleutine și înspre Oceanul Pacific. Călătoria ar fi fost prelungită din cauza vântului puternic dinspre est, care a împins grupul spre Australia.

Sateliții au înregistrat un zbor de 12.854 de kilometri, însă oamenii de știință cred că odată ce erorile sunt luate în considerare călătoria ar fi, de fapt, de 12.200 de kilometri. Timpul de zbor a fost estimat la 224 de ore. Cel mai lung zbor avian non-stop înregistrat anterior a fost în 2007, pe o distanță de 11.680 de kilometri.

„Zboară deasupra oceanului zile întregi, nu există insule sau altceva”

„Par să aibă capabilitatea de a ști unde se află pe glob. Nu putem explica acest lucru însă par să aibă o hartă la bord”, a spus dr. Jesse Conklin, de la Global Flyway Network, un grup de oameni de știință care studiază păsările migratoare.

„Zboară deasupra oceanului zile întregi, nu există insule sau altceva. Apoi, păsările ajung în Noua Caledonie și Papua Noua Guinee acolo unde sunt câteva insule și arată de parcă imediat ce vâd uscatul se gândesc că trebuie să vireze pentru a nu rata Noua Zeelandă”, a adăugat dr. Conklin.

„Sunt concepute ca avioanele de luptă”

Nu este știut cu certitudine, însă cercetătorii cred că păsările nu dorm în timpul călătoriei, potrivit The Guardian.

„Au o rată de combustibil-energie incredibil de eficientă. Sunt concepute ca avioanele de luptă. Au aripi lungi și ascuțite, precum și un potențial aerodinamic datorită corpului elegant”, a mai precizat dr. Conklin.

Oamenii de știință mai cred că ruta deasupra Oceanului Pacific este un „coridor ecologic”, oferind ajutor din partea vântului și fiind un loc fără prădători sau boli.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Condorul andin, singura pasăre care poate zbura 160 de km fără să dea din aripi

Oamenii de știință au analizat cu ajutorul razelor X mumiile egiptene ale unei pisici, un șarpe și o păsăre. Ce au aflat

Ce trebuie să știi despre albatroși, cele mai mari păsări zburătoare din lume

O întreagă colonie de păsări rare a dispărut fără urmă. Oamenii de știință din Noua Zeelandă sunt contrariați