Un pui de delfin a fost văzut în timp ce plutea la suprafață, într-o lagună din Mauritius, acolo unde activiștii de mediu solicită declanșarea unei anchete în urma morții a zeci de delfini, ca urmare a scurgerii de petrol dintr-o nava japoneză.
Intră în GALERIA FOTO!
Înregistrarea video, obținută de jurnaliștii Reuters de la un pescar care a încercat să salveze delfinii, arată ultimele momente disperate ale unei mame și puiului său, înainte ca amândoi să moară.
Cel puțin 40 de delfini au fost găsiți morți în Mauritius, 38 dintre aceștia eșuând pe mal, după ce nava japoneză MV Wakashio a lovit un recif de corali în Oceanul Indian și s-a rupt în două, astfel declanșând o scurgere de petrol care a putut fi observată din satelit.
Numărul total al animalelor moarte ar putea fi mult mai mare. Yasfeer Heenaye, pescarul în vârstă de 31 de ani care a filmat mama și puiul de delfin, a declarat că a văzut aproape 200 de delfini într-un recif, între 25 și 30 dintre aceștia fiind morți.
„Unii erau răniți, iar alții doar pluteau”, a spus Heenaye. Pescarii au încercat să scoată delfinii din lagună și să îi alunge în largul mării.
„În interiorul recifului este petrol, așa că dacă rămân în interior ar putea muri cu toții, dar dacă ies poate vor supraviețui. Încercam să îi facem să iasă din recif, făceam zgomote din barcă”, a explicat pescarul.
„Am văzut o mamă cu puiul ei care era foarte obosit, nu putea să înoate cum trebuie. Însă mama stătea lângă el, nu l-a părăsit ca să se alăture grupului. A stat cu el tot timpul. Încerca să îl protejeze, să îl împingă înapoi spre grup”, a continuat Heenaye.
Însă, puiul a murit chiar sub privirile pescarilor, plutind pe valuri, relatează Reuters.
„Mă uitam cu lacrimi în ochi. Sunt și eu părinte, am o fiică, este foarte dificil să văd o mamă care se chinuie cum poate să-și salveze puiul”, a mai spus pescarul.
La scurt timp după aceea, mama a avut convulsii și a murit, a declarat un alt martor la incident, Reuben Pillay.
Dezastrul ecologic din Mauritius s-a amplificat. Nava din care se scurgea petrol s-a rupt în două